Logo Realitatea.md

După 32 de zile de spital, Alexei Navalnîi a ieșit pentru prima dată afară. Medicii i-au recomandat să se scufunde în „rutina mișcărilor zilnice”

23 Septembrie 2020, 14:35 // În lume

După 32 de zile în spitalul din Germania, 16 dintre care le-a petrecut în comă, politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi a ieșit pentru prima dată afară. Potrivit lui, medicii au decis că reabilitarea ulterioară necesită „o normalizare a vieții”. Astfel, i-au recomandat cât mai mult să meargă, să petreacă timp cu familia și „să se scufunde în rutina mișcărilor zilnice”.

foto: facebook.com/navalny

Într-o nouă postare de pe pagina sa de Facebook, opozantul rus a menționat că pentru prima dată după otrăvire s-a văzut în oglindă la 24 de zile de la incident. Atunci a crezut că nu va mai fi externat. „Dar medicii continuau să-și facă minunea, mă antrenam cu fizioterapeutul, mâncam, mă străduiam să dorm cât mai mult (cea mai mare problemă până acum). În ultimele zile, chiar mi-au permis să ies de două ori pe zi a câte 5 minute la balconul comun”, a scris Navalnîi în postarea sa.

Astfel că, după 32 de zile de spitalizare, medicii au decis să schimbe metoda tratamentului. „Hop și deja merg prin parc într-o pereche de pantaloni cu trei mărimi mai mare”, a constatat politicianul.

Potrivit lui, planurile deocamdată sunt simple: sesiuni de fizioterapie zilnică și, posibil, un centru de reabilitare. „Să stau într-un picior. Să-mi întorc în totalitate controlul asupra degetelor. Să-mi mențin echilibrul. E hazliu, dar vara asta planificam să învăț să stau pe wakeboard în urma bărcii cu motor, iar acum învăț a mă ține într-un picior. Multe lucruri interesante s-au descoperit. De exemplu, nu pot arunca mingea cu mâna stângă. Chiar și s-o prind pot, dar să o arunc - nu. Creerul pur și simplu nu vrea să facă această mișcare. Sau să scriu, de mână. Până în ultimul timp nu reușeam [să scriu] în rând. Tot timpul începeam în coloniță. Altfel spus, reabilitare”, a mai menționat Navalnîi în postarea sa.

Nu în ultimul rând acesta le-a mulțumit medicilor germani, dar și susținătorilor care i-au scris în permanență. Astfel, le-a promis acestora că se va strădui cât mai mult timp să petreacă pe rețelele de socializare la recomandarea neuropsihologului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0854 1.0713%
USD USD 17.0035 0.2411%
RUB RUB 0.2185 0.6449%
RON RON 4.1192 1.0772%
UAH UAH 0.5994 0.2341%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile