Logo Realitatea.md

După ce ar fi fost zărit la Palas Mall, Gațcan s-ar fi întors în țară. Paza de stat se află în preajma casei acestuia (VIDEO)

07 Iulie 2020, 21:25 // Politica

După ce în jumătatea a doua a acestei zile, 7 iulie, s-a aflat că locul deputatului demisionar, Ștefan Gațcan, este Iași, România, informație confirmată pentru ZdG de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Vîjiac Anca Alexandra; spre seara, tv8 a transmis cu referire la sursele sale că acesta deja se ajuns înapoi, la baștină.

Potrivit informației oficiale, acum două zile, adică la 5 iulie, pe mailul Poliției Române a fost expediată o sesizare privind sechestrarea lui Ștefan Gațcan pe raza județului Iași. Ulterior, declarația a fost redirecționată către Inspectoratul de Poliție Județean Iași care a pornit cercetările.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat verificări și l-au contactat pe Ștefan Gațcan, „care a declarat că aspectele sesizate în reclamaţie nu sunt reale şi că nu cunoaşte persoana care ar fi făcut sesizarea”. Acesta a fost răspunsul IPJ Iași la solicitarea ZdG.

Mai târziu, cea de-a doua sursă citată de Realitatea.md, tv8 a publicat video-ul de mai sus în care este filmată o mașină în parcarea mall-ului „Palas Iaşi”. Aceasta ar aparține familiei deputatului demisionar.

Mai mult, Ștefan Gațcan ar fi fost cazat în hotelul „International” din Iași, însă ar fi părăsit teritoriul României în jurul orelor 15:00 – 16:00 și deja ar fi ajuns în Republica Moldova. Serviul de presă al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova a spus că nu deține deocamdată astfel de informații.

Tv8 a mai filmat paza de stat, din preajma casei lui Gațcan.

Amintim că marți, 30 iunie, Ștefan Gațcan a anunțat că părăsește PSRM și aderă la Pro Moldova. În urma declarațiilor dure între deputații socialiști și cei ai grupului parlamentar, diverse proteste și incidente, deputatul a renunțat la mandatul de deputat. Anterior, a depus o plângere la Procuratură pentru șantaj și amenințare, după care a spus că o va retrage. Când i-am solicitat, reprezentanții Procuraturii ne-au spus că cererea de retragere a plângerii încă nu a fost depusă.

În jurul acestui subiect sunt o serie de suspiciuni, neclare până în prezent.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5261 -0.3852%
USD USD 16.7700 0.6331%
RUB RUB 0.2176 -0.9558%
RON RON 4.0054 -0.6917%
UAH UAH 0.5935 0.4060%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile