Logo Realitatea.md

După ce cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor a împărțit „pomeni electorale” prin sat, un candidat al PD vrea să câștige în turul doi

29 Octombrie 2019, 18:56 // Alegeri

Candidatul Partidului Democrat din Moldova la funcția de primar din satul Gradiște, raionul Cimișlia, Alexei Palamaru, este învinuit de distribuirea „pomenelor electorale” cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor locale generale din 20 octombrie. Acest lucru însă nu l-a făcut să devină câștigător din primul tur, așa cum au făcut-o mai mulți colegi de-ai săi democrați din alte 191 de localități. Astfel, pe 3 noiembrie acesta se va duela în turul doi al scrutinului cu candidata Blocului electoral „ACUM”, Nina Nistreanu.

Despre „pomenile electorale” împărțite de candidatul PD în Gradiște, a relatat un internaut, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul, pentru Emisiunea „Lumina”, realizată de Andrei Bolocan.

Potrivit acestuia, Alexei Palamaru activează în calitate de șef de depozit la „liderul” local Anastasie Tătaru, care este li președintele organizației teritoriale a PD în comună. Astfel, potrivit sursei citate, „candidatul partidului democrat Palamaru Alexei a distribuit joi, vineri și sâmbătă până la ora 21:30, cereale și ulei prin sat cu pretextul că ei împart la cotă”.

„Candidatul Palamaru Alexei în persoană mergea pe la casele oamenilor cu angajații de la gospodărie și împărțea cadourile electorale”, a mai menționat internautul.

„Strategia” democraților din Gradiște se pare că nu a fost tocmai câștigătoare, întrucât potrivit rezultatelor preliminare ale CEC, candidatul PD, Alexei Palamaru a acumulat doar 28,46% din voturi, pe prima poziție plasându-se candidata Blocului electoral „ACUM”, Nina Nistreanu, pentru care și-au dat votul 41,62% dintre alegători.

În aceste condiții, duminică, 3 noiembrie, la Gradiște, de rând cu alte peste 380 de localități, va avea loc turul doi de scrutin între primii doi candidați plasați.

Vedeți și: Turul doi al alegerilor locale se va desfășura în 384 de localități, după scandalul din sudul țării

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3855 0.0005%
USD USD 17.4778 -0.1480%
RUB RUB 0.2737 0.2564%
RON RON 4.0577 -0.0123%
UAH UAH 0.7329 0.2462%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile