Logo Realitatea.md

Echipa lui Ilan Șor a adus lumină pe străzile altor două localități din raionul Orhei

27 Octombrie 2020, 12:40 // Stiri

Încă două localități din raionul Orhei, comuna Mârzești și satul Mârzaci din aceeași comună, care au fost iluminate stradal de echipa lui Ilan Șor. Astfel, cei peste 1200 de oameni care trăiesc în cele două localități, nu vor mai trebui să înfrunte bezna atunci când merg noaptea pe străzi. La Mârzești, care astăzi sărbătorește și Hramul localității, au fost instalate 248 de corpuri LED, iar la Mârzaci – 164 de becuri, scrie pe site-ul Consiliului Raional Orhei.

De asemenea, în cele două localități a fost instalată o rețea electrică de aproape 15 kilometri. Au fost modernizate cinci posturi de transformare și instalate sisteme inteligente de conectare și deconectare a becurilor la anumite ore.

La evenimentul de inaugurare au participat locuitorii celor două sate și autoritățile locale. Primarul comunei Mârzești, Vitalie Berezanțev a spus că sătenii de mult își doreau ca acest proiect să fie realizat, iar acum a venit momentul mult așteptat.

“Este mai mult decât moment de sărbătoare pentru noi, este un eveniment important, o realizare de care eu sunt mândru și pe această cale mulțumesc echipei lui Ilan Șor pentru suportul acordat, și vouă pentru răbdare”, a menționat primarul. Iar președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu a reiterat grija echipei lui Ilan Șor pentru rezolvarea problemelor cetățenilor.

“Iluminarea stradală este una din comoditățile de bază de care trebuie să se bucure cetățenii din toate localitățile țării. Aceasta înseamnă, de asemenea, și mai multă siguranță pe timp de noapte. Ne bucurăm că putem, rând pe rând, echipa noastră rezolvă această problemă în toate localitățile raionului Orhei, dar și în multe localități din alte raioane ale Republicii Moldova”, a declarat Țurcanu.

Până la sfârșitul acestui an, echipa lui Ilan Șor va implementa proiecte de iluminat stradal în circa o sută de localități din țară, inclusiv în toate localitățile din raionul Orhei. Unul din cele mai mari proiecte de iluminare stradală a echipei lui Ilan Șor a fost finisat la sfârșitul verii în orașul Taraclia.

Citeste tot despre: Ilan Șor, Partidul Șor
  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5541 0.2228%
USD USD 17.2383 0.0546%
RUB RUB 0.2261 -0.7898%
RON RON 4.2182 0.2329%
UAH UAH 0.6047 -0.1651%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile