Elon Musk a explicat într-o postare pe Twitter de ce s-au spart geamurile prototipului Cybertruck, camionul Tesla care se voia a fi indestructibil, în timpul demonstraţiei de joi seară, transmite Mediafax.
Tesla a organizat o amplă demonstraţie pentru a le arăta tuturor rezistenţa noilor geamuri integrate în designul prototipului Cybertruck. Atunci când Franz von Holzhausen a urcat pe scenă şi a aruncat cu o bilă de metal în geamul de pe partea şoferului, acesta a cedat şi a crăpat în văzul tuturor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu geamul următor, iar Musk a susţinut restul prezentării în faţa prototipului serios vătămat.
Sâmbătă noaptea, Musk a oferit o explicaţie. Cu puţin timp înainte ca von Holzhausen să testeze geamurile, lovise uşa maşinii cu un baros uriaş pentru a demonstra rezistenţa acesteia. Impactul a dăunat în egală măsură şi geamurilor, a declarat Musk.
„Impactul loviturii de baros a afectat sticla şi acesta este motivul pentru care bila de oţel nu a ricoşat. Trebuia să fi făcut mai întâi demonstraţia cu bila şi apoi pe cea cu ciocanul. Data viitoare...” a scris Musk pe Twitter.
De asemenea, Musk a adăugat că alcătuirea întregii caroserii, din oţel ultra-solid, explică de ce arată atât de ciudat modelul Cyberstruck. Materialul folosit este acelaşi pentru rachetele SpaceX, iar acesta nu poate fi prelucrat la fel ca cel al maşinilor obişnuite (Musk este şi CEO-ul SpaceX).
„Motivul pentru care Cybertruck arată aşa este din cauza faptului că nu poţi imprima oţelul 30X ultra-solid fără ca procesul să îi afecteze calitatea”, a declarat Musk pe Twitter, scrie CNN.
![]() |
EUR | 19.3855 | 0.0315% |
![]() |
USD | 17.4778 | -0.1753% |
![]() |
RUB | 0.2737 | -0.0730% |
![]() |
RON | 4.0577 | 0.0074% |
![]() |
UAH | 0.7329 | 0.0546% |
Vezi si alte valute |
„AUR” pentru R. Moldova și România. Un nou partid unionist s-a lansat în politică
Vlad Filat, pus în libertate de Judecătoria Ciocana! Ce a stat la baza deciziei
LIVE! Conferință de presă susținută de Vlad Filat și echipa de avocați
Șeful Procuraturii Anticorupție, despre eliberarea ex-premierului Vlad Filat
LIVE! Membrii CSM susțin un briefing de presă despre schimbările din sectorul justiției
LIVE! Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 5 decembrie 2019
LIVE! Ședința Parlamentului Republicii Moldova, din 12 noiembrie 2019
LIVE! Ședința Parlamentului Republicii Moldova, din 14 noiembrie 2019
LIVE! Ședința plenară: Angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului
(surse) Șeful Procuraturii Anticorupție se pregătește de o confruntare cu Stoianoglo?
LIVE! Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține o conferință de presă