Logo Realitatea.md

Europarlamentarul român Corina Crețu, decorată cu titlul „Doctor Honoris Causa” al ASEM (VIDEO)

11 Decembrie 2019, 12:28 // Actualitate

Europarlamentarul român Corina Crețu, comisar european pentru politică regională în perioada 2014-2019, a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Studii Economice din Moldova, care este cea mai înaltă distincție pe care o poate oferi o instituție de învățământ superior. Corina Crețu a mulțumit conducerii ASEM pentru distincția acordată, menționând că este o onoare pentru ea, iar cu fiecare zi petrecută în Moldova se simte tot mai mult „acasă”.

„Am revenit aici, pe meleagurile în care s-au născut bunicii mei dinspre mamă, care au fost nevoiți să fugă din calea războiului. Au plecat într-o noapte cu trei icoane și niște hăinuțe fără a ști ce-i așteaptă.(...) Sunt sigură că acum, odată cu conferirea acestui titlu, sufletul lor este mai împăcat, pentru că nu au fost uitați”, a declarat europarlamentarul român în discursul său de la tribuna ASEM.

Aflându-se printre studenți, aceasta a îndemnat tinerii să studieze și să contribuie cu cunoștințele lor la edificarea unui stat european. Asta pentru că, potrivit Corinei Crețu, „Republica Moldova are viitor și are un viitor european, iar ce mai mare sprijin oferit de Uniunea Europeană este oportunitatea oferită tinerinerilor de a studia în țările europene”.

„Avem 70 de ani de pace pe continentul european. Bunicul meu a absolvit în 1937 la Toulouse, a revenit la Chișinău și împreună cu toate elitele au fost alungați de război. Să știm cât de mult înseamnă pacea pe continentul european, lucru pe care nu mereu îl apreciem la justa valoare. Voi tinerii sunteți cei care veți fi chemați să faceți o schimbare. Vă doresc să aveți curajul, energia, puterea și determinarea să faceți ceea ce este mai bine atât pentru voi, cât și pentru întreaga țară”, a mai menționat Corina Crețu.

Europarlamentarul român a promis că anul viitor va invita un grup de studenți ai ASEM, selectați de conducerea Academiei, într-o vizită de documentare la Bruxelles.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5385 -0.5249%
USD USD 16.6888 0.1717%
RUB RUB 0.2181 -0.1831%
RON RON 4.0133 -0.7125%
UAH UAH 0.5921 0.2200%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile