Logo Realitatea.md

Ex-directorul gimnaziului-internat nr. 3 și omul de afaceri, condamnați la 17 ani de închisoare, pentru trafic de copii

12 Septembrie 2018, 17:16 // Societate

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Igor Sandler, ex-directorul gimnaziului-internat nr. 3 din municipiul Chișinău și un om de afaceri, au fost recunoscuți culpabili și condamnați la 17 ani 6 luni și, respectiv, 17 ani închisoare pentru săvârșirea traficului de copii, în scop de exploatare sexuală necomercială.

Momentul reținerii directorului gimnaziului nr.3 din Capitală și a omului de afaceri învinuit de exploatare sexuală (VIDEO)

Foto: Igor Sandler/ Crimemoldova.com

Potrivit aceleiași sentințe, în beneficiul părții vătămate minore s-a dispus încasarea din contul inculpaților a prejudiciului, în valoare de la 800 000 lei.

Urmărirea penală pe acest caz a fost condusă de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care au și susținut acuzarea de stat în instanță. 

„Esența învinuirii constă în aceea că, din vara anului 2016 până la 18.09.2017, omul de afaceri, aflându-se pe teritoriul mun. Chişinău, împreună și prin înțelegere prealabilă cu ex-directorul gimnaziului-internat nr. 3 din mun. Chişinău, care era direct responsabil de viața și integritatea minorului, din intenţie directă, conducându-se de motivul satisfacerii poftelor sale sexuale și urmărind scopul exploatării sexuale necomerciale a copilului, l-a racolat și adopostit în apartamente închiriate”, scrie într-un comunicat emis de PCCOCS.

Mai mult, omul de afaceri îi crea dependență copilului față de el, prin manifestarea statului socio-financiar al său, precum şi prin procurarea bunurilor de care acesta era lipsit: haine, telefon mobil, consolă de jocuri, distracţie în locuri de agrement, deplasări peste hotarele Republicii Moldova.

Astfel, s-a stabilit că, în urma înţelegerii prealabile între ex-directorul gimnaziului-internat şi omul de afaceri, partea vătămată minoră a fost supusă exploatării sexuale necomerciale în oficiul întreprinderii, precum și în diferite apartamente, fiind abuzat sexual prin impunerea la săvârşirea unor acţiuni perverse şi a altor acţiuni cu caracter sexual.

„S-a profitat de imposibilitatea victimei de a se apăra şi a-şi exprima voinţa din cauza vârstei, dependenţei create - factori ce nu-i permiteau să înţeleagă gravitatea acţiunilor făptuitorului.

Atât în cadrul urmăririi penale, cât și la etapa cercetării judecătorești vinovăția acestora a fost stabilită cu certitudine, prin probe legal administrate, pertinente și concludente”, se mai menționează în comunicatul PCCOCS.

În același comunicat este specificat că, imediat după depistarea faptei, minorul a fost plasat în Shelter Centre, unde a avut parte de consiliere psiho-pedagogică.

Sentința este cu drept de apel în termen de 15 zile.

CITEȘTE ȘI:

Un băiat de 15 ani, salvat din mâinile unui om de afaceri. Îl abuza sexual în știința directorului gimnaziului-internat nr.3 (VIDEO)

Trei ministere, despre cazurile de abuz a copiilor: Ne-am simţit obligaţi să venim în faţa societăţii cu informaţii suplimentare (VIDEO)

Alexandru Jizdan a oferit detalii despre dosarul privind băiatul de la Gimnaziul nr.3 din Chișinău abuzat sexual (VIDEO)

Dosarul privind băiatul de la Gimnaziul nr.3 abuzat sexual, în instanță. Directorul și omul de afaceri riscă detenție pe viață!

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile