Logo Realitatea.md

EXCES de valută străină pe piață! Cum explică Banca Națională

21 Martie 2015, 16:55 // Economie

Oferta netă de valută străină a crescut de aproape trei ori în primele 15 zile a lunii martie, comparativ cu întreaga lună februarie, atunci când a fost înregistrat un deficit acut de valută pe piață și leul moldovenesc înregistra o depreciere acerbă.

Foto: marketingland.com

Astfel, dacă în luna februarie, gradul de acoperire al cererii de valută străină era de doar 12%, atunci, în primele două săptămâni ale lunii martie, acesta a ajuns să fie de 116 %, ceea ce înseamnă un exces de 16 % de valută străină pe piață în acea perioadă.

anca Națională argumentează această creștere drept urmare a deciziilor restrictive de politică monetară şi intervenţiilor de vânzare realizate de BNM, procurările nete de numerar în valută străină de către băncile locale au devenit pozitive care au avut loc la finele lunii februarie.
 
În aceste condiţii, cursul de schimb al monedei naţionale şi-a inversat trendul, întărindu-se cu 4.1 la sută faţă de cursul înregistrat pe 17 februarie, anunță Banca Națională, potrivit bani.md
Tendinţele de creştere a ofertei au continuat şi în luna martie. Potrivit datelor disponibile, în prima jumătate a lunii martie, „procurările nete de numerar în valută străină de către băncile autohtone au constituit 54.6 milioane de dolari SUA şi au suplinit în proporţii excesive (116.0 la sută) cererea netă de valută străină din partea agenţilor economici”.

Datele BNM arată că în luna februarie oferta netă de valută străină de la persoanele fizice s-a cifrat la 19.5 milioane de dolari SUA, la o cerere netă din partea persoanelor juridice de 162.3 milioane de dolari. Decalajul dintre cerere şi ofertă a fost acoperit parţial de Banca Naţională a Moldovei prin intervenţii nete de vînzare a 122.9 milioane de dolari SUA.

 
1
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5696 0.5741%
USD USD 17.6645 0.6467%
RUB RUB 0.2849 -0.0702%
RON RON 4.0961 0.6042%
UAH UAH 0.7245 0.6110%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile