Logo Realitatea.md

Există zvonuri că BERD ar fi promotorul modifărilor legislației privind combaterea spălării banilor

05 August 2020, 09:15 // Economie

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) ar fi promotorul proiectului de modificări la Legea combaterii spălării banilor - despre asta vorbesc voci cu referire la anumite interese ale BERD în portul Giurgiulești. Banca ar fi promotorul principal al unui proiect controversat, care în mod dubios a ajuns în Parlament și a generat mai multe semne de întrebare: de la conținut - până la modul în care decurge procesul decizional. În cadrul unei discuții cu Bani.md, expertul economic Veaceslav Ioniță și deputatul PAS Sergiu Litvinenco au confirmat existența acestor supoziții și au declarat că și-ar dori ca acestea să nu fie adevărate. Autorul proiectului, Nicolae Eșanu, consilierul premierului Ion Chicu, nu a fost de găsit la telefon pentru a răspunde la întrebările redacției.

Una dintre principalele întrebări pe care și-o pun deputații, experții economici și societatea civilă este cine e adevăratul promotor al proiectului de modificare a unui pachet de legi care vizează spălarea banilor.

  • Legea 308/2017 cu privire la  prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului
  • Codul de executare al Republicii Moldova 443/2004
  • Legea 135/2007 privind societăţile cu răspundere limitată
  • Legea 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali.

Întrebarea apare așa cum materialele plasate pe pagina web a Guvernului nu relevă clar cine este autorul real al proiectului legii: Nota informativă la proiect a fost semnată de Secretarul General al Guvernului, iar la ședința Guvernului proiectul n-a fost prezentat de reprezentantul autorității care a venit cu inițiativa legislativă, ci de consilierul Prim-ministrului pe probleme juridice, Nicolae Eşanu.

Mai mult, într-o emisiune recentă de la TV8, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a comentat că nu a dorit să prezinte acest proiect, având în vedere că nu Ministerul este autorul acestuia și că ar fi aspecte cu care el nu este de acord.

De asemenea, în materialele aferente proiectului de lege lipsesc o serie de documente obligatorii, inclusiv avizele ministerelor responsabile de domeniul economie, finanţe, justiţie, expertiza anticorupţie a CNA, opinia/avizul Serviciului prevenirea şi combaterea spălării banilor (SPCSB). În nota informativă la proiect lipseşte și avizul de confomritate cu standardele GRECO, MoneyVal, pe care Republica Moldova, în calitate de subiect al monitorizării de către aceste organisme internaționale, trebuie să le respecte.

  • Veaceslav Ionița: Am auzit aceste zvonuri. Acest proiect reprezintă un risc pentru RM. Vreau să cred și cred că BERD nu este implicat

Expertul economic IDIS Viitorul Veaceslav Ioniță este și el de părerea că acest proiect și modalitatea de promovare a acestuia este una dubioasă.

„Proiectul dat a fost prezentat într-un mod dubios în Parlament, nu atât de dubios precum a trecut de aprobarea Executivului. Nu am nimic contra domnului Nicolae Eșanu, însă el, din punctul de vedere al funcției deținute, de consilier, nu este în drept să prezinte un proiect de Lege în Parlament. Totodată, acest proiect reprezintă un risc pentru Republica Moldova, stat care nu a recuperat niciun leu din miliardul furat în „Jaful Secolului” în 2014”, a declarat acesta.

Cât despre faptul că BERD ar fi promotorul acestui proiect, spune următoarele: „Am auzit și eu aceste zvonuri. Vreau să cred și cred că BERD nu este implicat. Totuși, ținând cont de faptul că astfel de zvonuri circulă în opinia publică, instituția ar trebui să vină cu anumite concretizări, să spele aceste neclarități”.

  • Sergiu Litvinenco: Discuții de acest fel au fost și în Comisie. Trebuie să întrebați autorul proiectului

Deputatul Sergiu Litvinenco din Fracțiunea PAS este de părerea că acest proiect nu va fi votat în lectura a doua: „Proiectul a fost introdus netransparent și nu putem să îl susținem. Sunt sceptic ca acest proiect va mai fi votat.” 

Totodată, acesta a confirmat pentru Bani.md existența discuțiilor referitor la faptul că Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare ar fi promotorul proiectului. „Așa discuții au fost și în Comisie. Trebuie să în întrebați pe domnul Eșanu, dumnealui a prezentat proiectul și poate spune mai multe”.

Cât despre implicarea BERD, acesta a mai spus că au fost anumite discuții și referitor la Portul Giurgiulești, creditor al cărui este banca, că ar fi un litigiu la mijloc, însă nu s-a expus personal asupra acestui fapt, menționând doar că ar fi dispus să analizeze obiectul litigiilor în care este implicat portul Giurgiulești și obiectul legii pentru a pune cap la cap și a vedea dacă este sau nu vreo tangență. 

  • Nicolae Eșanu nu a fost de găsit, telefonul acestuia fiind închis.

Totodată, Ambasadorul UE, Peter Michalko, s-a exprimat public împotriva acestui proiect, menționând în cadrul emisiunii lui Anatolie Golea, că standardele luptei împotriva spălării banilor nu pot fi modificate. Oficialul s-a referit la modificarea legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, promovat de consilierul premierului Ion Chicu, Nicolae Eșanu.

„Standardele luptei împotriva spălării banilor nu pot fi modificate. Ele au fost introduse cu eforturi mari și cu susținerea partenerilor externi, inclusiv Uniunea Europeană. Ele au ajutat Moldova să devină din nou un partener de încredere. Recent a fost aprobată legea despre sancțiunile privind această luptă. Modificările adoptate, într-o procedură deloc transparentă, neașteptată și fără consultări... Nu poate fi așa ceva”, a spus Peter Michalko.

Mai multe despre ce se obține prin modificările la legea combaterii spălării banilor, găsiți pe sursa citată, accesând acest link.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5261 -0.3852%
USD USD 16.7700 0.6331%
RUB RUB 0.2176 -0.9558%
RON RON 4.0054 -0.6917%
UAH UAH 0.5935 0.4060%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile