Logo Realitatea.md

Experiența de 5 zile a unei șoferițe, la Moldova Electro Maraton: Am testat, pe alocuri la limită, capacitățile mașinii

10 Iulie 2019, 21:10 // Auto

Adelina Iucal are mașină electrică de aproape două luni, acesta fiind și primul ei automobil. Este designer de profesie și pasionată de inovații. S-a înscris în concursul adresat publicului și a fost selectată să fie parte din flota maratonului electric. Vedeți aici jurnalul de bord al Adelinei Iucal.

ZIUA 1: Prima destinație din afara orașului la volanul mașinii mele electrice 

Echipajul maratonului are stabilită dis-de-dimineață, la 7:45, întâlnire în Piața Marii Adunări Naționale.  Ne așteaptă 5 zile de aventură, petrecute cu 14 oameni pe care nu îi cunosc. O provocare, nu alta.

Am aflat că la eveniment vine și reprezentanta rezidentă PNUD Moldova, Dima Al-Khatib, și primarul general interimar Ruslan Codreanu, pe atunci în funcție. Bucuroasă să îi cunosc în carne și oase, dar și mai bucuroasă pentru că promovează prin propriul expemplu transportul prietenos naturii. Atât Primăria, cât și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare au în flotă câte o mașină electrică, ambele participante la maraton.

După mai bine de 3 ore de filmări, interviuri, sesiuni foto și o aliniere repetată a mașinilor am părăsit în coloană  Piața Marii Adunări Naționale, urmând un frumos tur urban, scăldat de o ploaie revigorantă. Ploaia ne-a purtat noroc. Totul a mers ca la carte. Coloana aliniată frumos ce conducea cu viteză constantă atrăgea atenția șoferilor și a trecătorilor.

Am luat prânzul la un restaurant cochet cu bucate delicioase la parcarea căruia urmează a fi instalată în curând o stație de încărcare a automobilelor electrice. Deja știu unde îmi voi petrece serile cu mașina mea.

La ieșirea din oraș – pe străzile Liviu Deleanu și Calea Ieșilor – am pus în priză 3 mașini din flota noastră. Aici au fost instalate de curând stații de alimentare a electromobilelor. În timp ce încărcam  bateriile mașinilor ne energizăm și noi cu o cafea.

Următoarea destinație este Orheiul Vechi. Aici dăm peste peisaje magnifice în care am întâlnit un grup de turiști polonezi ajunși în Moldova pe biciclete. Ei au rămas impresionați de alaiul nostru electric, dar și noi plăcut surprinși de aventura lor pe biciclete.

Fiecare dintre noi am fost echipați și cu o stație radio, cu ajutorul căreia coordonam acțiunile noastre pe traseu, mai delectam atmosfera cu glume și ne cunoșteam astfel mai bine. 

Am pornit de la Orheiul vechi cu autonomia mașinii mele (Renault  Z.E.) de 87 km și după ce am parcurs distanța de 30 km am rămas cu autonomie de 83 km. Datorită vitezei mici și constante cu care am mers, a porțiunilor de drum cu vale, bateria a reușit să își recupereze din autonomie. Super! La traseu mare fiecare km în plus de autonomie este la prețul aurului.

Un apus magic, mâncare ca la mama acasă, mașinile conectate în prize...  Ce poate fi mai fain? Ne trezim mâine la 5:00  dimineața pentru o sesiune foto la răsărit de soare. 

Mașinile de generație mai veche s-au încăpățânat să se încarce până la capăt. Pe durata micului dejun le-am dus la Mitoc unde este instalată o stație de încărcare rapidă.

ZIUA 2: Un alai de 9 automobile pur electrice cere infrastructură dezvoltată

S-a încheiat itinerarul nostru pentru ziua 2. Bateriile mele sunt descărcate, ca și ale mașinii, de altfel. Voi  scrie mâine dimineață pe capul limpede.

Deci, e dimineață și scriu. Ziua a doua a fost cu provocări. Unele mașini își încărcau bateria pe jumătate, stația electrică la care planificasem să dăm plinul de energie s-a defectat din cauza unui fulger. A trebuit să schimbăm itinerarul unor mașini cu autonomie mai mare care au plecat să își încarce bateria la alte stații mai îndepărtate. Este evidentă necesitatea instalării de stații electrice pe traseele naționale. Cu o singură mașină electrică te descurci ușor. Un alai de 9 automobile pur electrice cere infrastructură dezvoltată.

Frica mea a fost că automobilul meu nu va ajunge de la o destinație la alta, însă ziua 2 el mă surprinde plăcut. Lanuri infinite de floarea soarelui și de grâu, drumuri curbate și peisaje nedescoperite ale Moldovei. Itinerarul zilei de azi este: vinăria la care suntem cazați – Orhei – Bălți, o distanță totală de aproximativ 150 km. 

Peisaje extraordinar de frumoase are Moldova. La Rezina, în timp ce luam prânzul, mașinile își încarcă  bateriile. Următoarea destinație a fost Florești. Am ales drumul cel mai aventuros, lung și frumos spre Bălți. La 19:00 am ajuns la destinație. Mașinile stau parcate în curtea hotelului încărcându-se la prize simple. A fost o zi plină cu fotografii și filmări, cu drumuri noi, cu opriri puține, dar mai lungi, cu o oboseală ușoară pe final de zi și o cameră de hotel mai mult decât cochetă.  

Am adormit instant, iar ziua 3 deja a început cu soarele în geamuri... 

ZIUA 3: Provocarea celor 300 kilometri electrici

Azi e marea zi în care voi urca la volanul mai multor mașini din maraton. Am lăsat mașina mea în grija altui coechipier la prima stație de încărcare. De aici până la jumătate de traseu am condus Jaguar I Pace, o plăcere de mașină! Pentru că avea cea mai mare autonomie din toate au urcat fotografii să-și facă meseria de a surprinde momentele maratonului din mers, cu viteză, de sus... Am trecut pe Nissan Leaf, o altă descoperire super dotată și cu un confort sporit. Mai are și un aer sporty si totodată classy. Am rămas surprinsă, pentru că în procesul de selecție a mașinii pe care urma să o procur, Nissan-ul a fost exclus de la primele mele tangențe cu el. Noua generație Nissan Leaf m-a cucerit. 

Ziua a treia are cel mai lung traseu: avem de parcurs 300 km de la Bălți la Comrat. În raionul Călărași natura e superbă, drumurile șerpuitoare duc prin câmpuri, păduri, lanuri. Contrastul de galben și verde e splendid.

Înțeleg că prind doi iepuri o dată. Descopăr expediția electrică și Moldova, totodată. Deși a fost ziua cu cel mai lung traseu, niciuna din mașini nu a rămas cu ZERO autonomie. Am staționat de 5 ori unde unele automobile au avut nevoie să fie conectate la electricitate măcar pentru 10 minute. A mea mașină a fost brăvuță, nu s-a descărcat decât până la baterie 13% (ceea ce este egal cu 27 km), se încarcă foarte ușor și repede comparativ cu celelalte automobile, o oră îmi ajunge să ii fac plinul bateriei și nu e pretențioasă.

La Vama Leușeni am rânduit mașinile să se încarce la 2 stații. Între timp am testat și TESLA Model S. Despre funcțiile acestei mașini ar fi o infinitate de vorbit. Am testat doar autopilotul și cam atât. La distanța cam de 5 km nu prea reușești foarte multe să descoperi, însă suficient ca să înțelegi puterea unei mașini electrice care a dat tonul revoluției transportului prietenos naturii.

Ajunși la Cimișlia, eram flămânzi de-a binelea. Surpriză la țanc. Un restaurant din Chișinău a făcut livrare de bucate delicioase cu mașina lor electrică.  Pe bordura benzinăriei am devorat  bucatele delicioase! Am lăsat unele mașini să se încarce la Cimișlia unde este amplasată cea mai sudică la moment stație de încărcare. Hotelul din Comrat nu ar fi putut încărca concomitent 9 mașini electrice de la prize simple. Ajunși la Comrat la miez de noapte, am pus mașinile rămase în priză și... Noapte Bună!

O zi solicitantă și lungă, dar sunt încântată de ceea ce se petrece cu mine în acest Maraton.

ZIUA 4:  Republica Moldova poate asigura coridorul electric dintre România și Ucraina

Destinația acestei zile este Mi-mi-mi, Castel Mimi. La Ștefan Vodă am făcut popas la o stație de încărcare rapidă, unde și am avut un mic training cum să îți încarci rapid și eficient mașina. Aici am întâlnit și un Nissan Leaf venit din Ucraina care își încărca bateriile pe traseu. Discutăm în echipă că odată cu instalarea celor 20 de stații de încărcare a automobilelor electrice de către echipa de la PNUD Moldova vom crea și un coridor electric dintre România și Ucraina.

Seara am testat Noul Hyundai Ioniq full electric, al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. O mașină elegantă în interior și super dotată. Cu un preț de producător mai accesibil decât al mașinii mele,  dar cu dotări mult mai bune. Salon de piele, scaune cu aerisire, spațiu suficient pentru 4 persoane, design foarte reușit. Autonomia bateriei este de apr. 300 km, mașina nu a întâmpinat provocări la încărcare fiind nepretențioasă.

Castel Mimi m-a surprins frumos! Căsuțe frumoase, mâncare gustoasă, personal amabil și un proiect al castelului care e ca și o gură de apă în secetă, exact așa este el pentru Sudul Moldovei.

ZIUA 5: Revenim acasă pentru a promova electromobilitatea

M-am trezit cu un oaspete la balcon. O pisică somnoroasă se cerea în cameră. O fi vrând și ea un test drive cu mașinile noastre electrice. Am avut oaspeți de la Renault Moldova, au venit cu noul Twizy, o șmecherie de mașină electrică cu care te strecori în trafic ușor. 

E timpul să ne aliniem mașinile în coloană și să luăm calea Chișinăului. E ziua cu un parcurs mai lejer în kilometri. Mergem în Piața Marii Adunări Naționale pentru a împărtăși cu oamenii experiența condusului mașinilor electrice în Moldova: senzaţii de condus, cifre de consum și performanța tehnică a automobilelor prietenoase mediului.   Chişinău, Orhei, Şoldăneşti, Floreşti, Bălţi, Călăraşi, Lăpuşna, Hânceşti, Cimişlia, Comrat, Căuşeni, Anenii-Noi, Chișinău – sunt destinații ce vor rămâne încărcate în amintirile mele.

Sunt bucuroasă că am fost selectată să particip la acest #ELECTROMARATON. Datorită lui, mi-am testat, pe alocuri la limită, capacitățile mașinii mele. Am petrecut frumos timpul. Oamenii din expediție mi-au devenit prieteni.  Mulțumită și încântată.  Un nou challenge trecut! Care va fi următorul?

Cifre captivante

  • Numărul automobilelor electrice înmatriculate în Moldova a crescut de circa 4 ori în ultimele 12 luni - de la 54 la peste 200.
  • 20 de staţii de încărcare a automobilelor electrice sunt în prezent pe teritoriul R. Moldova, marea majoritate fiind instalate în Chişinău. Dintre acestea, 12 sunt staţii publice de încărcare.
  • Alte 20 de staţii publice de încărcare vor fi instalate pe teritoriul R. Moldova până la finele acestui an de PNUD Moldova.
  • Peste 1.000 kilometri au fost parcurşi de fiecare automobil expediţional în cadrul maratonului.
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6016 0.4108%
USD USD 17.7526 0.2558%
RUB RUB 0.2769 1.6893%
RON RON 4.1404 0.4488%
UAH UAH 0.7171 0.3218%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile