Logo Realitatea.md

(FOTO, VIDEO) Explozie în Franţa: Cel puțin 8 persoane au fost rănite pe o stradă pietonală din oraşul Lyon

24 Mai 2019, 19:42 // În lume

Cel puţin opt persoane au fost rănite în urma unei explozii produse vineri după-amiază în oraşul Lyon, situat în estul Franţei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate.

Președintele francez Emmanuel Macron a catalogat explozia drept un "atac".

Potrivit poliţiei, explozia a avut loc pe o stradă pietonală din centrul oraşului, unul din cele mai mari din Franţa. Parchetul a indicat că deflagraţia, care a avut loc în jurul orei locale 17.30, ar fi putut fi provocată de un colet-capcană.

"Ne orientăm într-adevăr către un colet-capcană", a declarat pentru France Presse o purtătoare de cuvânt a parchetului, confirmând informaţiile din presa locală.

O sursă din poliţie a menţionat că în colet se aflau cuie sau şuruburi şi că acesta a fost plasat în faţa unei brutării, la intersecţia dintre două străzi. Un purtător de cuvânt al prefecturii a precizat că rănile suferite de victimele exploziei nu le pun viaţa în pericol.

Autorităţile locale au recomandat pe Twitter evitarea zonei unde s-a produs deflagraţia, care a fost evacuată şi încercuită de poliţie.

"Nu sunt în măsură să fac bilanţul, dar, deocamdată, astăzi nu sunt victime. Există răniţi, deci doresc fireşte să le transmit gândurile mele celor răniţi, familiilor lor", a spus Macron în debutul unui interviu în direct pe YouTube, transmis şi la televiziune.


CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3507 0.4897%
USD USD 17.4143 -0.2926%
RUB RUB 0.2721 0.1104%
RON RON 4.0695 0.4864%
UAH UAH 0.7026 -0.1137%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile