Logo Realitatea.md

Explozie într-o gospodărie din raionul Strășeni! O femeie a fost transportată la spital

23 Octombrie 2020, 09:14 // Societate

În după amiaza zilei de ieri, într-o gospodărie din localitatea Cojușna, raionul Strășeni, s-a produs o explozie, în urma căreia o femeie a primit traumatisme.

Foto: dse.md

Apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:25. Potrivit primelor informații deflagrația s-a produs în cazanul de încălzire alimentat cu lemne și cărbuni.

Ajunși la fața locului pompierii au stabilit că în urma exploziei au fost afectate materialele constructive a bucătăriei în care se afla cazanul.

Femeia de 37 de ani a fost preluată de o echipă de medici fiind internată la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri.

Primele cercetări au stabilit că deflagrația s-a produs după ce femeia a decis să conecteze cazanul, care pe parcursul perioadei calde a anului nu a fost folosit.

Cazul este cercetat de specialiști. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează oamenii să verifice instalațiile de încălzire înainte de începerea sezonului rece. Mai mult, specialiștii recomandă ca verificarea și reparația acestora să fie efectuate de persoane autorizate pentru astfel de lucrări.

Citeste tot despre: explozie, Străşeni
  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5541 0.2228%
USD USD 17.2383 0.0546%
RUB RUB 0.2261 -0.7898%
RON RON 4.2182 0.2329%
UAH UAH 0.6047 -0.1651%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile