Logo Realitatea.md

Exportul produselor vitivinicole va scădea chiar cu 50% comparativ cu anul trecut. S-a redus cererea pe piață

07 Aprilie 2020, 12:25 // Economie

Datele statistice arată că exporturile produselor vitivinicole au scăzut în luna martie cu 9% după volum și cu 11% în ce privește valoarea, față de aceeași perioadă a anului 2019. Potrivit estimărilor ONVV, în acest an, exportul produselor vitivinicole poate scădea cu 30% sau chiar 50% comparativ cu 2019. Printre principalele cauze ale scăderilor așteptate se numără restricțiile logistice cauzate de regimurile speciale de carantină, reducerea cererii pe piețele de desfacere tradiționale, amânarea și anularea evenimentelor de promovare a vinurilor și suspendarea vânzărilor din domeniul HoReCa.

Pandemia de COVID-19 afectează sectorul vitivinicol mondial, iar vinificatorii din întreaga lume, inclusiv cei din țara noastră, se află în fața unui viitor incert. Însă efectele crizei economice pot fi diminuate prin solidaritatea și suportul comunității, iar păstrarea locurilor de muncă din sector va contribui la redresarea industriei în noua realitate post-COVID-19. Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), autoritatea care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, îi cheamă la calm și solidaritate pe membrii industriei reuniți sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Gheorge Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Sper ca această criză să nu afecteze sănătatea dvs. și a celor dragi vouă, chiar dacă, inevitabil, pandemia deja se răsfrânge asupra economiei naționale și în special asupra industriei vitivinicole. De-a lungul timpului, sectorul vitivinicol a trecut prin mai multe crize majore, cu efecte economice devastatoare, însă a reușit să se reinventeze și să iasă cu succes, inclusiv datorită unei generații de vinificatori care a dat dovadă de mult curaj și solidaritate.

Pandemia afectează negativ întreaga comunitate vitivinicolă, implicată, în prezent, în lucrările agricole de primăvară din podgorii, operațiuni care nu pot fi amânate și de succesul cărora depinde următoarea roadă. Din acest motiv, în anul curent, una dintre principalele misiuni ale sectorului vitivinicol, care angajează un sfert din populația țării, este păstrarea locurilor de muncă. Acest fapt va genera o reacție pozitivă în lanț și va asigura ulterior reabilitarea economică a industriei și recuperarea dinamicii exporturilor de vinuri moldovenești. De aceea, în aceste clipe este nevoie să ne unificăm eforturile și să colaborăm pentru a continua să promovăm Republica Moldova ca un producător de vinuri de calitate și ca o importantă destinație oenoturistică.”

În acest context, ONVV va monitoriza în continuare situația din sector și de pe principalele piețe de export al Vinului Moldovei. Totodată, experții ONVV vor identifica barierele cu care se confruntă întreaga comunitate vitivinicolă și va sensibiliza autoritățile statului pentru a interveni cu soluții potrivite și măsuri de sprijin. Mai mult, în perioada post-COVID-19, ONVV va depune eforturile necesare pentru fortificarea și intensificare activităților de promovare a Vinului Moldovei pe piețele de export cu valoare adăugată, inclusiv pe piețele-țintă.

 

 

Pentru acest an, printre principalele provocări ale sectorului va fi scăderea exporturilor de produse vitivinicole din Republica Moldova, acestea constituind 85% din vânzările totale ale producătorilor autohtoni.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.3029%
USD USD 17.3920 -0.6058%
RUB RUB 0.2515 -1.3339%
RON RON 4.0272 -0.1908%
UAH UAH 0.6518 -0.1991%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile