Logo Realitatea.md

Filip, despre plecarea celor șase: Le-a fost mult mai ușor când deciziile erau luate de o singură persoană. În ciuda acestor tulburări, noi mergem înainte (VIDEO)

19 Februarie 2020, 20:25 // Politica

Partidul Democrat nu negociază cu nimeni formarea unei coaliții, nici pe stânga, nici pe dreapta, sau repartizare de funcții, iar dacă o asemenea decizie va fi luată, se va lua la Consiliul Național Politic al partidului. Despre aceasta declară președintele democrat Pavel Filip, menționând că motivele invocate de cei șase deputați care au părăsit formațiunea nu sunt nici pe departe cele anunțate public. „Lor le-au trebuit pretexte”, a spus Filip, menționând că cei șase deputați s-ar fi supărat pentru că nu s-au mai regăsit în organele de conducere ale partidului.

Potrivit lui Filip, declarația lui Candu precum că PDM ar discuta preluarea a patru ministere este „o aberație”. „Nu există niciun argument pentru această acțiune pe care au făcut-o ei. De aceea, în asemenea momente, se inventează pretexte. Noi nu negociem cu nimeni formarea unei coaliții. PD-ul își are încă activitatea sa internă care urmează să fie dusă până la capăt. În același timp, noi am declarat că avem ușile deschise pentru toți. Putem discuta și cu cei de pe stânga și cu cei de pe dreapta. Nu avem o problemă pentru că noi suntem maturi politic, dar la momentul de față nu se discută nicio coaliție, nu discutăm despre repartizare de funcții sau altele din această categorie. Dacă se va întâmpla acest lucru”, a menționat Pavel Filip într-un briefing de presă susținut în această seară alături de mai mulți colegi de partid.

Cât ține de afirmația lui Andrian Candu precum că nu au știut despre întrunirea de la Parlament între socialiști și democrați, președintele PDM a menționat că „cei care au declarat sunt și ei membri de rând ai Partidului Democrat”. „La această întâlnire, partidul a mers în componența biroului executiv. Este vorba de vicepreședinți și ceilalți membri ai biroului. De aceea, nu am fost în situația să anunțăm fiecare membru de partid despre aceste întâlniri despre care, toți cunosc, le avem săptămânal pentru că noi am acordat un vot de încredere acestui guvern și este firesc să discutăm sau să acordăm întrebările care le avem față de Guvern”, a mai spus Filip.

Astfel, el a dat de înțeles că cei șase deputați care au părăsit astăzi formațiunea, ar fi supărați pentru că nu s-au regăsit prin funcțiile de conducere ale partidului, pentru că „s-a schimbat azi modul de luare a deciziilor în Partidul Democrat”. „Faptul că deciziile se iau nu de un grup restrâns de persoane, ci prin consultări largi ale membrilor, deputaților, organizațiilor teritoriale, i-a îndepărtat și mai mult pe acești colegi. Le-a fost mult mai ușor când în Partidul Democrat deciziile erau luate de o singură persoană și totul era absolut bine și regizat”, a declarat Filip.

Adresându-se către susținătorii partidului, președintele democrat a spus că „în ciuda acestor tulburări, noi mergem înainte”. „Partidul Democrat se consolidează. Vă spun cu tărie că și acest gest făcut de colegii noștri, este un rezultat al reformelor pe intern al Partidului Democrat. Noi nu ne abatem de la valorile de care am dat dovadă pe toată perioada existenței Partidului Democrat, valorile social-democratice, valori eruopene. PD-ul va continua această cale și vom deveni mai puternici”, a conchis liderul formațiunii.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9619 0.2516%
USD USD 18.2258 0.7635%
RUB RUB 0.2334 0.9079%
RON RON 4.1351 0.4055%
UAH UAH 0.6569 1.6716%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile