Logo Realitatea.md

Filip Kirkorov vorbește la Tiraspol despre „independența” Transnistriei. În loc să-l declare persona non grata, Igor Dodon îl servește cu compot

10 Septembrie 2019, 17:49 // Actualitate

În loc să-l servească cu compot la reședința de stat de la Condrița, președintele Igor Dodon ar trebui să-l declare „persona non grata” pe teritoriul Republicii Moldova pe interpretul rus Filip Kirkorov. Asta după ce, în cadrul concertului pe care l-a susținut la Tirapol, „regele estradei rusești” a recunoscut în fața publicului „independența” Transnistriei.

foto: facebook.com/phkdigest

Concertul de duminică, 8 septembrie, a avut loc în piața centrală a orașului Tiraspol, fiind dedicat jubileului de 20 de ani al operatorului de telecomunicații din stânga Nistrului „InterDnestrCom” (IDC). Pe scena de 31 de metri lungime a ieșit mai întâi trupa „Millenium” de la Chișinău, fiind urmată de interpretul rus Leonid Agutin, precum și de Filip Kirkorov, care a fost oaspetele de onoare.

La un moment dat, adresându-se către transnistrieni, Kirkorov a spus că îl leagă multe de „pământul”, „republica” și „independența” Transnistriei.

Mă leagă foarte multe de pământul vostru, de republica voastră, de independența voastră, pentru că anul trecut am avut fericirea să scriu un cântec pentru artiștii voștri, pentru trupa DoReDos și sunt foarte fericit să-i salut astăzi aici. Ei sunt eroii voștri! Ei, într-adevăr, au fost mândria Eurovisionului și sunt foarte fericit că, obținând victoria la concursul „Novaya Volna”, ei și-au reprezentat cu demnitate țara, republica la Eurovision cu o piesă pe care am scris-o eu”, a spus Kirkorov de pe scena de la Tiraspol.

Filip Kirkorov, din nou oaspetele lui Dodon. De această dată, cei doi au stat în beciul de la reședința de la Condrița (FOTO/VIDEO)

Menționăm că, după concertul susținut la Tiraspol, revenind la Moscova prin Aeroportul Chișinău, Filip Kirkorov a trecut împreună cu interpreții de la DoReDos prin ospeție la președintele Igor Dodon. Astfel, potrivit pozelor plasate de interpretul rus pe rețelele de socializare, șeful statului și-a servit oaspeții cu compot din beciul reședinței de la Condrița.

Cel puțin, aceștia au pozat cu borcanele în mână, iar Kirkorov a distribuit mai multe poze pe Facebook:

Foto: facebook.com/phkdiges

Este de menționat însă că trupa DoReDos, membrii căreia sunt originari din orașul Rîbnița din stânga Nistrului, a reprezentat Republica Moldova la Eurovision 2018, și nicidecum Transnistria, „independența” căreia este recunoscută doar de câteva autonomii autoproclamate ca și „Republica Moldovenească Transnistreană”. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3318 -0.2770%
USD USD 17.4278 -0.2861%
RUB RUB 0.2735 -0.0731%
RON RON 4.0444 -0.3278%
UAH UAH 0.7347 0.2456%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile