Logo Realitatea.md

„Fiul meu, Osama”. Mama teroristului rupe tăcerea la 17 ani distanță de atentatele teroriste din SUA

03 August 2018, 14:55 // În lume

Pe 11 septembrie se vor împlini șaptesprezece ani de la atentatele teroriste care au schimbat fața Americii în 2001. În apropierea comemorării tragediei, mama figurii centrale a acestei file sângeroase, Osama bin Laden, liderul rețelei Al-Qaida, a hotărât să rupă tăcerea într-un reportaj realizat de The Guardian.

Foto: theguardian.com

O cheamă Hamida al-Attas, născută Alia Ghanem și a depășit vârsta de 70 de ani.

Bătrâna spune că își iubește necondiționat fiul, chiar dacă „s-a abătut pe o cale greșită”.

„Mi-a fost foarte greu, ținând că a fost atât de departe de mine. Mă iubea atât de mult”, spune Hamida. 

Osama, primul ei născut, a fost „un băiat timid, ambițios și inteligent. La 20 de ani a devenit studentul Universității King Abdulaziz”.

Acesta este locul unde bin Laden „a fost radicalizat”, subliniază femeia.

Hamida susține că fiul ei a fost victima anturajului din mediul universitar: „Oamenii de la universitate și colegii lui, ei l-au schimbat. L-au transformat în altcineva”.

„A fost un fiu foarte bun până când i-a întâlnit pe cei care l-au spălat pe creier”, a adăugat ea.

La începutul anilor 1980, Osama a plecat în Afganistan, unde a luptat împotriva Uniunii Sovietice. „Toți cei care l-au cunoscut în tinerețe l-au respectat. Eram foarte mândri de ei. Chiar și Guvernul saudit l-a tratat cu respect, dar, după aceea, fiul meu avea să devină un mujahedin”.

Ultima oară când l-a văzut pe Osama bin Laden a fost în 1999, în decursul a două vizite la baza lui din apropiere de Kandahar.

Baza se afla lângă un aeroport care servise forțelor ruse. „A fost foarte fericit să ne vadă”, își amintește mama teroristului.

La un moment dat, în timpul discuției cu jurnalistul cotidianului britanic, Hamida simte nevoia să părăsească încăperea, moment în care unul dintre frații vitregi ai lui bin Laden, Ahmad, din al doilea mariaj al bătrânei, își spune părerea: „Au trecut 17 ani  și ea rămâne în continuare în negare în privința lui Osama. Îl iubea atât de mult și refuză să îl învinuiască. În schimb, îi acuză pe cei din jurul lui. Cunoaște doar partea lui de băiat bun, pe care am văzut-o cu toții. Nu a apucat să cunoască și partea lui jihadistă”.

Cât privește coșmarul zilei de 11 septembrie 2001, Ahmad își amintește limpede, ca și când ar fi fost ieri: „Am fost șocat, împietrit. A fost un sentiment foarte straniu. Am știut de la început, din primele 48 de ore, că Osama a fost de vină. De la cei mai tineri și până la cei mai bătrâni, ni s-a făcut rușine. Știam că urma să ne confruntăm cu consecințe oribile”.

Citiți aici materailul integral.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9619 0.2516%
USD USD 18.2258 0.7635%
RUB RUB 0.2334 0.9079%
RON RON 4.1351 0.4055%
UAH UAH 0.6569 1.6716%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile