Logo Realitatea.md

Fost deputat: Gațcan nu-și poate retrage plângerea la PG. De ce nici măcar „împăcarea părților” nu poate fi aplicată

06 Iulie 2020, 12:42 // Politica

Deputatul PSRM, Ștefan Gațcan, care a plecat din PSRM la Pro Moldova, apoi a revenit înapoi, a făcut azi un al treilea filmuleț video, unde declară că-și retrage cererea depusă în data de 30 iunie la Procuratura Generală, prin care a acuzat deputații PSRM că l-au impus să renunțe la mandatul de deputat. Un fost deputat afirmă însă că acesta nu-și poate retrage plângerea, or el însuși ar putea fi atras la răspundere pentru denunț fals. Totodată, potrivit acestuia, nici măcar „împăcarea părților” nu poate avea loc în „cazul Gațcan”.

foto: Pro Moldova

După cum menționează fostul deputat liberal Valeriu Munteanu pe pagina sa de Facebook, chiar dacă s-a răzgândit așa cum a făcut de mai multe ori pe dimensiunea vectorului politic, cu cererile în justiție nu este chiar atât de simplu. Asta pentru că, Codul Penal prevede pedeapsa pentru denunțarea falsă sau plângerea falsă, în condițiile în care la depunerea plângerii la Procuratură, Ștefan Gațcan a fost avertizat de către procurori că poartă răspundere penală pentru declarațiile făcute și riscă până la 2 ani de închisoare pentru denunțul fals.

„În legislația Republicii Moldova, în Codul Penal, cel de Procedură Penală, sau în alt act legislativ sau normativ, nu există noțiunea juridică de „retragere a plângerii penale”, ori acesta nu este un joc. În baza denunțului lui Gațcan, procurorii au obligația imperativă să deschidă o cauză penală, iar baza acestei proceduri să stabilească toate circumstanțele”, a mențioant Valeriu Munteanu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, în cadrul cauzei penale, Codul Penal prevede noțiunea de „împăcare a părților”, „dar nici acest lucru nu este posibil în „cazul Gațcan”, ori conform acestei prevederi legale, împăcarea lui Gațcan cu socialiștii, în cadrul cauzei penale poate avea loc doar pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, ori determinarea la renunțarea la mandatul de deputat, îmbracă forma unei infracțiuni foarte grave, subminând suveranitatea poporului”.

„În concluzie, Ștefan Gațcan nu poate să-și retragă cererea de la Procuratură, iar aceasta din urmă în baza plângerii primite are obligația să deschidă o cauză penală, pentru cercetarea multi-aspectuală a situației fără precedent în istoria RM”, conchide fostul deputat.

Dacă se va proceda altfel, va fi „un serviciu consistent al Procuraturii Generale adus lui Igor Dodon, care vrea să „îngroape” cât mai repede „cazul Gațcan”, care are deja ecouri internaționale și dacă se va demonstra că Igor Dodon a orchestrat răpirea și violentarea lui Gațcan, atunci acesta va încăpea pe aceleași liste pe care a ajuns Vladimir Plahotniuc, ori abordările criminale ale foștilor parteneri de guvernare sunt similare”, a adăugat Valeriu Munteanu în postarea sa.

Vedeți și: Deja fără mască! Gațcan, într-o nouă apariție VIDEO: La noi totul este bine. Cererea către PG va fi retrasă

Procuratura a pornit un dosar penal în baza plângerii lui Ștefan Gațcan. Instituția examinează inclusiv demersul Partidului Pro Moldova

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6789 0.4543%
USD USD 16.6157 -0.1652%
RUB RUB 0.2261 0.2661%
RON RON 4.0694 0.4443%
UAH UAH 0.6000 0.1335%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile