Logo Realitatea.md

Fostul atacant al lui Arsenal și-a început pedeapsa: 50 de zile de arest la domiciliu

05 Ianuarie 2019, 12:45 // SPORT

Nicklas Bendtner și-a început pedeapsa de 50 de zile de arest la domiciliu. Atacantul danez a publicat și o poză în care apare purtând o brățară electronică la picior, fotografia fiind însoțită și de un mesaj în care își cere scuze pentru cele întâmplate, scrie Digisport.

Foto: ronaldo.com

Fostul atacant al lui Arsenal a mai primit şi o amendă de 1.500 de coroane daneze (200 de euro) după ce a fost găsit vinovat în dosarul de violență în care era anchetat pentru că în luna septembrie a bătut crunt un taximetrist, căruia i-a provocat o fractură de mandibulă. Instanța l-a condamnat inițial la 50 de zile de arest, pedeapsă care s-a transformat în cele din urmă în 50 de zile de arest la domiciliu, atacantul fiind obligat să poartă și o brățară electronică la picior.

Instanța a prezentat și o înregistrare video cu incidentul petrecut în jurul orei 03:00 dimineața, în Copenhaga, când fotbalistul lui Rosenborg venea alături de iubita sa de la o petrecere. Aflat sub influența alcoolului, Bendtner s-a enervat din cauză că șoferul a luat-o pe o rută ocolitoare și a refuzat să îi plătească acestuia aproximativ şase euro.

Citeste tot despre: fotbal, scandal, sport
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5319 -0.6020%
USD USD 17.2703 0.1229%
RUB RUB 0.2682 -0.8503%
RON RON 4.1084 -0.5687%
UAH UAH 0.6415 1.2149%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile