Logo Realitatea.md

(FOTO) Și-au petrecut peste 20 de ani în Parlamentul Republicii Moldova! Cine sunt cei mai longevivi deputați

06 Martie 2019, 12:38 // Politica

Dumitru Diacov, Maria Postoico, Mihai Ghimpu și Vladimir Voronin sunt cei mai longevivi deputați în Parlamentul de legislatura a XX-a.

Dumitru Diacov a fost deputat în șapte legislaturi ale Parlamentului de după declararea independenței. Și-a început activitatea de parlamentar în 1994. A fost Președinte al Comisiei politică externă, Vicepreședinte al Parlamentului, iar în perioada 1998 – 2001 a deținut funcția de Președinte al Parlamentului. Cumulativ, Dumitru Diacov are 22 de ani de experiență în Parlament. 

Maria Postoico este deputat din 1998, regăsindu-se în Parlament, succesiv, pe durata a șapte legislaturi. În Parlament a fost Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Președinta Comisiei pentru securitatea statului și asigurarea ordinii publice, iar în perioada 2005 – 2009 a fost Vicepreședintă a Legislativului. Maria Postoico a fost deputat în Parlament timp de 21 de ani. 

În lista celor mai longevivi deputați se regăsește și Mihai Ghimpu, care și-a început activitatea de deputat în primul parlament, în 1990, fiind printre semnatarii Declarației de Independență a Republicii Moldova. A fost Vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități în primul parlament. În perioada 2009 – 2010 a fost Președinte al Parlamentului, asigurând și interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova. Cumulativ, Mihai Ghimpu a fost deputat timp de 18 ani. 

Vladimir Voronin și-a început activitatea de parlamentar în 1980, în Sovietul Suprem al RSSM de legislatura a X-a. A fost deputat în cinci legislaturi ale Parlamentului de după declararea independenței, cumulativ fiind vorba de 15 ani. Vladimir Voronin a fost Președinte al Parlamentului în perioada aprilie – iulie 2009. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.4799 -0.2027%
USD USD 18.1825 -0.0033%
RUB RUB 0.2826 0.3908%
RON RON 4.3370 -0.2232%
UAH UAH 0.6877 0.0873%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile