Logo Realitatea.md

(FOTO) Legume proaspete la mijloc de octombrie! Află despre afacerea profitabilă a lui Ghenadie Zmeu

15 Octombrie 2019, 17:34 // Economie
// Autor:  
Iulia Pădureanu

Circa 500 de tone de legume proaspete - gata-gata să fie recoltate la mijloc de octombrie. Cele 17 hectare din gospodăria lui Ghenadie Zmeu contrastează frumos cu toamna din satul Roșcani. În luna iulie, fermierul a strâns ceapa, morcovul și cartoful, iar acum pregătește recoltarea sfeclei roșii, verzei, morcovului târziu și a ridichii. Toate astea sunt posibilie datorită sistemului de irigare din localitate la care este conectat terenul.

Ghenadie Zmeu este originar din satul Hârbovăț, dar a cumpărat terenuri agricole în satul Roșcani, raionul Anenii Noi. Afacerea a inițiat-o în 2007, atunci când exista sistemul vechi de irigare.

„Era o suprafață mai mică. Sistemul era învechit și aveam multe probleme”, își amintește bărbatul.

În 2015, sistemul de irigare Roșcani a fost reabilitat cu banii poporului american prin Programul Compact. Prin urmare, Ghenadie Zmeu și-a extins terenurile și în prezent are 17 hectare de pământ irigate.

„Cultivăm numai legume: cartofi, morcov, ceapă, varză, sfeclă, ridiche neagră, conopidă și ardei. Recolta practic s-a dublat”, ne-a spus fermierul.

În 2019, cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova, Ghenadie a procurat o semănătoare de precizie care a sporit eficiența plantării și, respectiv, recolta per hectar. „Dacă la un pilon semănam 6 rânduri, în prezent semănăm 8 rânduri. Recoltăm 70 tone de ceapă pe an”, a spus bărbatul.

Venituri și cheltuieli

Ghenadie Zmeu ne-a mărturisit că în anul 2018 a obținut un profit curat de 850 de mii de lei. Totodată, cheltuielile sunt foarte mari. Anual, doar pentru apă achită Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigare până la 200 de mii de lei.

„Irigarea are loc o dată la zece zile. Pentru cele 17 hectare este necesar 50 de mii de cuburi de apă. Dacă socotim, iese vreo 150.000-200.000 de lei anual pentru apă”, ne-a spus Ghenadie.

Legumele familiei Zmeu ajung aproape în toate colțurile Moldovei.

„Roada o realizăm la piața autohtonă, avem o piață angro. Un distribuitor procură la noi ceapa, sfecla și morcovul și asigură supermarketurile și pizzeriile din oraș. Și în Căușeni avem distribuitor care cumpără legume pentru grădinițe și școli”, ne-a explicat fermierul.

Familia Zmeu dorește să-și extindă terenurile agricole, măcar până la 30 de hectare. Dar după reabilitarea sistemului de irigare, pământul a devenit brusc mai scump. E complicat să negociezi și cu proprietarii, care nici nu vor să vândă pământul la un preț adecvat, nici să cultive alte culturi agricole.

„Terenurile sunt scumpe și nici măcar nu vor să le vindă. Dacă înainte 10 mii de lei costa hectarul, acum ajunge la 50 de mii de lei și mai mult”, ne-a povestit Ghenadie Zmeu.

Menționăm că sistemul de irigare din Roșcani acoperă o suprafață de 191 de hectare. În acest an, Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigare „Agroacvila” a vândut 388 de mii de metri cubi de apă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4695 0.3536%
USD USD 17.5346 -0.5281%
RUB RUB 0.2518 1.2872%
RON RON 4.0190 0.3245%
UAH UAH 0.6542 -0.1983%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile