Logo Realitatea.md

Franța, Germania, Estonia și Belgia cer oprirea ofensivei militare din provincia siriană Idlib

15 Februarie 2020, 10:26 // În lume

Patru state europene membre ale Consiliului de Securitate al ONU au cerut vineri oprirea imediată a ofensivei militare siriene în provincia Idlib din nord-vestul Siriei, la finalul unei reuniuni informale urgente a acestui for cerută de ţările respective, relatează AFP.

„Cerem ca părţile, în special regimul sirian şi aliaţii săi, să pună capăt imediat ofensivei lor militare, stabilind o încetare a focului autentică şi durabilă, garantând protecţia civililor şi aderând complet la dreptul umanitar internaţional”, au afirmat ei într-o declaraţie comună.

Semnatarii ei sunt Estonia, Belgia şi Germania, membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, precum şi Franţa, membru permanent. Polonia, fost membru al Consiliului, s-a raliat acestei declaraţii.

La finalul reuniunii, diplomaţii au precizat că occidentalii nu au încercat să obţină o declaraţie comună a celor 15 membri ai Consiliului, căreia i s-ar fi opus Rusia, care susţine regimul sirian în ofensiva sa. Preavizul pentru reuniune a fost oricum prea scurt, a mai explicat unul dintre aceşti diplomaţi.

„Nu poate exista o soluţie militară durabilă la conflictul sirian”, au adăugat europenii, cărora nu li s-a alăturat Regatul Unit, stat membru al Consiliului de Securitate care a ieşit din Uniunea Europeană la sfârşitul lui ianuarie.

Potrivit unor diplomaţi, colegii lor britanici au primit indicaţii să nu se mai afişeze o perioadă de timp alături de ceilalţi europeni.

Ofensiva militară din nord-vestul Siriei împotriva grupurilor rebele şi jihadiste a forţat din decembrie peste 800.000 de persoane să fugă de violenţele din nord-vest, în special în provincia Idleb, potrivit ONU

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1217 0.0000%
USD USD 18.4281 0.0000%
RUB RUB 0.2348 0.0000%
RON RON 4.1664 0.0000%
UAH UAH 0.6689 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
01 apr, 13:12 //

foto: army.md (FOTO) Cum arată acum Centrul COVID-19 Chișinău, care trebuia deja azi să înceapă a primi pacienții suspecți cu Coronavirus

29 mar, 12:45 //

Indignarea rudelor femeii de 79 de ani, răpusă de Coronavirus: A murit și a murit, luați-o, cumpărați locul, înmormântați-o și cu aceasta s-au terminat aprecierile eroismului ei

31 mar, 19:54 //

Foto simbol Încă trei localități vor fi în carantină! Polițiștii și militarii au indicația să restricționeze circulația persoanelor

02 apr, 21:54 //

Crima care a zguduit un cartier din capitală! Soțul și-a împușcat dintr-un Winchester soția. Fiul ar fi fost de față!

03 apr, 18:30 //

LIVE! Ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19: Au loc declarații de presă

30 mar, 08:29 //

Radu alături de soţie şi cei doi copii Fiul unui erou al războiului transnistrean, obligat să se mute din România, fiindcă nu i se acordă cetăţenia

03 apr, 10:16 //

Foto simbol Spitalul Raional din Ștefan Vodă, în carantină. Totul ar fi pornit de la un medic. Postul vamal din apropiere este în pericol de a-și sista activitatea?

02 apr, 14:25 //

(VIDEO) Scandal: „Rușine, domnule Chicu...”! Parlamentul nu a avut cvorum pentru a audia proiectul pentru care și-a asumat Guvernul răspunderea

31 mar, 14:01 //

Rusia - fără stare de urgență pe timp de Covid-19. De ce Putin este calm?

30 mar, 13:08 //

colaj: realitatea.md No comment: Cum s-a mărit „distanța socială” dintre Igor Dodon, Ion Chicu și Zinaida Greceanîi de la instituirea stării de urgență (FOTO)