Franţa celebrează vineri Ziua Naţională, în contextul unor măsuri speciale de securitate, comemorând, în paralel, un an de la atacul terorist cu autocamion comis în oraşul Nisa, soldat cu moartea a 86 de persoane şi rănirea altor sute.
Preşedintele american, Donald Trump, este invitat de onoare la Paris, la împlinirea a 100 de ani de la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial, marcată pe 13 iulie.
Joi seară, liderul american şi soţia sa, Melania Trump, au participat la un dineu privat cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cu soţia acestuia, Brigitte, în Restaurantul "Jules Verne" din Turnul Eiffel.
Vineri, de Ziua Naţională a Franţei, Donald Trump asistă la Parada de pe Bulevardul Champs-Elysees, la care vor participa şi 200 de militari americani. Este prima dată după anul 1989 când un preşedinte american este prezent la ceremoniile organizate de Ziua Naţională a Franţei, notează cotidianul Le Monde, citat de Mediafax.
Ceremoniile de Ziua Naţională a Franţei se desfăşoară în condiţii stricte de securitate, în contextul în care starea de urgenţă este încă în vigoare după o serie de atentate islamiste produse în ultimii ani, soldate cu sute de morţi şi revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.
Pe 14 iulie 2016, în timpul festivităţilor organizate de Ziua Naţională a Franţei, Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, un terorist de origine tunisiană rezident în Franţa, a comis un atac cu autocamion în oraşul Nisa, omorând 86 de persoane şi rănind alte 458. Autorul atacului a murit în schimbul de focuri cu poliţia.
Preşedintele Emmanuel Macron va fi prezent la ceremoniile comemorative de la Nisa şi se va întâlni cu rudele victimelor.
"Acest omagiu al oraşului Nisa dedicat victimelor atentatului va fi plin de emoţie, în memoria copiilor, femeilor şi bărbaţilor care au murit sau au fost răniţi, şi va fi asociat sărbătorii naţionale. Oraşul se va coordona cu familiile victimelor", a explicat primarul Christian Estrosi, citat de publicaţiile Nice Matin şi Le Figaro. Edilul din Nisa a precizat că focurile de artificii organizate de obicei de 14 iulie nu vor avea loc anul acesta "nici în oraşul Nisa, nici în regiune".
![]() |
EUR | 21.0773 | -0.1644% |
![]() |
USD | 17.5169 | 0.4496% |
![]() |
RUB | 0.2376 | 1.8868% |
![]() |
RON | 4.3227 | -0.1732% |
![]() |
UAH | 0.6272 | 0.5450% |
Vezi si alte valute |
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Cine minte, Dodon sau Durleșteanu? Declarații care se contrazic referitor la candidatura PSRM
Zinaida Greceanîi, în taină în vizită la Moscova, la invitația Ambasadei R. Moldova în Rusia
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni