Logo Realitatea.md

(UPDATE) Funcționari de la Centrul Militar din Chișinău făceau „un ban în plus” pe seama tinerilor care nu vor să facă armata

30 Noiembrie 2017, 11:42 // Societate

UPDATE Reprezentanții Ministerului Apărării au venit cu o reacție la informațiile Procuraturii despre reținrea funcționarilor de la Centrul Militar din Chișinău și „informează că instituţia colaborează cu organele de anchetă şi oferă sprijinul necesar pentru elucidarea circumstanţelor cazului respectiv”.

În cadrul Ministerului Apărării a fost creată o comisie internă pentru investigarea acestui caz.

„Ministerul Apărării condamnă orice formă de corupţie în cadrul instituţiei şi va lua măsuri faţă de orice abatere comisă de angajaţii civili, dar şi de militari, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se mneționează într-un comunicat de la Ministerul Apărării. 

Foto: Wikimapia.org

Funcționari de la Centrul Militar din Chișinău sunt suspectați de corupere pasivă și abuz de putere. Potrivit Procuraturii Generale, aceștia favorizau, contra plată, cetățeni ai Republicii Moldova în a se eschiva de la serviciul militar în termen. Funcționarii asigurau eliberarea actelor de evidență militară care nu corespundeau adevărului, prin aplicarea unor scheme de corupție.

Acțiunile funcționarilor de la Centrul Militar au fost documentate timp de două luni: „În rezultatul măsurilor speciale de investigaţie, Procuratura Anticorupţie împreună cu ofițerii de investigații ai SIS au efectuat ieri la sediul Centrului Militar și la domiciliile persoanelor suspectate, percheziţii în cadrul cărora au acumulat probe suplimentare asupra cazului investigat”, se menționează într-un comunicat de la Procuratura Generală. 

Suspecții au pus la cale o schemă de pretindere a mijloacelor financiare de la persoanele care intenționau să obţină livret militar, însă fără a îndeplini serviciul militar în termen. Persoanele implicate în activitatea ilegală solicitau de la beneficiari anumite sume de bani, cu taxă flexibilă, asigurându-le amânarea neîntemeiată de încorporare prin manipularea documentelor de evidență, eliberându-le livrete militare ce nu corespundeau adevărului sau declararea acestora ca inapți pentru serviciul militar.

Totodată, aceştia au implicat în schema de corupție și abuz, anumiţi membri ai Comisiei medico-militare în vederea fraudării și emiterii unor decizii medicale eronate. Prin această metodă s-a reuşit eschivarea cetățenilor de la obligațiunea îndeplinirii serviciului militar în termen.

Astfel, în urma perchezițiilor de ieri, a fost reţinut şeful Secţiei Teritoriale din cadrul Centrului Militar Chişinău şi şeful comisiei medico-militare a Centrului Militar mun. Chişinău, iar o funcţionară a fost recunoscută în calitate de bănuit, depunînd declaraţii veridice asupra fondului cauzei.

Urmărirea penală continuă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3893 -0.9041%
USD USD 17.6107 -0.6746%
RUB RUB 0.2804 -2.2997%
RON RON 4.0581 -0.8696%
UAH UAH 0.7152 -1.4876%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile