Logo Realitatea.md

Fura telefoane și bani din saloanele pacienților și birourile doctorilor! Un individ, reținut pentru cel puțin nouă astfel de infracțiuni (Video)

16 Ianuarie 2019, 10:49 // Societate

Un individ de 38 de ani din Chișinău, anterior judecat, a fost reținut de ofițerii de investigații ai sectorului Centru din cadrul Direcției de Poliție a capitalei, pentru că ar fi comis un șir de furturi din instituțiile medicale. Acesta e suspectat de cel puțin nouă cazuri de furt, pe care le-ar fi comis în perioada noiembrie 2018 - ianuarie 2019.

Embed:

Profitând de absența pacienților în saloane și a medicilor în birouri, individul intra şi sustrăgea bani şi bunuri.

Cinci dintre furturi au avut loc la Institutul Oncologic de pe str. N. Testimiţeanu, trei din Spitalul Clinic mun. pentru copii “V. Ignatenco”,  unde din două saloane a sustras telefoane mobile ce aparţin pacienţilor şi din biroul medicului a sustras mijloace băneşti, cauzând victimelor un prejudiciu de circa 50 500 lei.

Cel mai recent caz a avut loc la Institutul Oncologicu, la data de 06 ianuarie curent. Acesta a pătruns într-un birou  din incinta spitalului, prin acces liber, de unde a sustras din dulap telefonul mobil în sumă de 5955 lei, dupa care s-a îndreptat într-o direcţie necunoscută. Bunurile sustrase individul le comercializa la pieţele din capitală la preţuri simbolice.

Individul a fost reţinut pentru un termen de 72 de ore în Izolatorul Direcţie de Poliţie mun. Chişinău şi cercetat penal pentru furt,  conform legislaţiei penale în vigoare riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei  sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la patru ani.

De asemenea, forțele de ordine întreprind măsuri speciale de investigaţii suplimentare în vederea stabilirii complicităţii lui în alte cazuri similare, înregistrate pe teritoriul capitalei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7985 0.2253%
USD USD 17.8856 0.5103%
RUB RUB 0.2723 0.8892%
RON RON 4.1887 0.2441%
UAH UAH 0.7156 1.0164%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile