Logo Realitatea.md

Furau motorină. Șefii știau, dar tăceau pentru bani. Schema de la Depoul de locomotive Bălți din cadrul CFM

23 Aprilie 2019, 15:56 // Societate

O schemă de sustragere sistematică a motorinei din locomotive a fost deconspirată, fiind reținute opt persoane. Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, în comun cu colaboratorii Direcției Nord al Centrului Național Anticorupție, au descins astăzi în cadrul Depoului de Locomotive Bălți al ÎS ”Calea Ferată din Moldova” (CFM).

Mecanicii de locomotivă, angajați ai ”Depoului de locomotive Bălți” din cadrul CFM, sustrăgeau sistematic motorină de la locomotive în cantitate de 50-200 litri, pe parcursul unui serviciu. Ulterior, vindeau prin intermediul a doi cumpărători din satul Răuțel, raionul Fălești.

Cel care le proteja activitatea era șeful adjunct al instituției vizate. În schimb, pretindea și primea lunar de la fiecare mecanic câte 500-1500 lei. 

Despre această schemă infracțională cunoștea și șeful de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Fălești, care era obligat să oprească acțiunile criminale. Acesta, însă, săptămânal pretindea, accepta și primea personal sau prin intermediul persoanelor apropiate mijloace bănești și motorină în valoare și cantități nestabilite la moment de către organului de urmărire penală. 

Din momentul pornirii urmăririi penale și monitorizării activității infracționale a fost documentată sustragerea aproximativă a 25 mii litri de motorină în sumă de 400 mii lei, fiind prejudiciată de această sumă Î.S. ”Calea Ferată din Moldova”.

În urma operațiunilor realizate astăzi, au fost reținute opt persoane pentru un termen de 72 de ore. Este vorba de patru mecanici de locomotivă, două persoane civile (cumpărători), șeful adjunct al Depoului de Locomotive Bălți și șeful de post, al Postului de poliție din localitatea unde ar fi avut loc infracțiunea.

NOTĂ: Infracțiunea prevăzută de art. 191 alin. (2) lit. b), c) și d) se pedepseşte cu amendă în mărime de la 42.500 de lei la 67.500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Art. 324 alin. (1) din Codul Penal prevede închisoare de până la 7 ani cu amendă în mărime de la 200.000 de lei la 300.000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3507 0.3178%
USD USD 17.4143 -0.5443%
RUB RUB 0.2721 0.1104%
RON RON 4.0695 0.2784%
UAH UAH 0.7026 -1.0980%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile