Logo Realitatea.md

GALERIE FOTO / VIDEO - „Eugen Doga – 80 de ani de la naștere”! Poșta Moldovei a lansat plicuri personalizate cu imaginea maestrului

01 Martie 2017, 12:56 // Societate

Poșta Moldovei a lansat, astăzi, plicul personalizat „Eugen Doga – 80 de ani de la naștere”. Evenimentul s-a desfășurat chiar de ziua compozitorului, care a participat la lansare, alături de ministra Culturii, Monica Babuc. Plicurile au fost create într-un tiraj de 10.000 de exemplare.

În cadrul unei conferințe de presă, Eugen Doga a fost felicitat de către colegii de breaslă și oficialități cu ocazia împlinirii a celor 80 de primăveri. Maestrul a mulțumit pentru aprecieri tuturor, dar și reprezentanților Poștei Moldovei pentru acest cadou frumos.

"Avem lucruri foarte frumoase în țara noastră și mă mir de fiecare dată că Moldova se micșorează, dar sper că această tendință de a spune că undeva e mai bine decât acasă, se va termina odată. Avem aceste ii frumoase fizice, dar și spirituale pe care trebuie să le purtăm. Este adevărat, avem pe ce ne supăra, dar nu supărăciunea ne scoate în evidență bunătatea și zâmbetul. Mulțumesc pentru acest cadou și pentru că mi-ați apreciat meritele", a declarat, entuziasmat, compozitorul.

Ministra Culturii a vorbit despre meritele frumoase și realizările compozitorului pe tot parcursul vieții sale și i-a urat mulți ani înainte.

"Iubite maestre și dragi compatrioți, Dumnezeu ne-a fericit în această zi nu doar cu marea sărbătoare a Mărțișorului, dar și cu nașterea, deloc întâmplătoare, a celui mai mare compozitor al țării - Eugen Doga. Mereu îl vedem neschimbat și plin de viață. Maestre, noi vă iubim mult și vă apreciem", a declarat Monica Babuc.

Pe lângă plicurile personalizate „Eugen Doga – 80 de ani de la naștere”, Poșta Moldovei va lansa, mâine, plicurile „25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la ONU”, la fel într-un număr de 10.000 de exemplare.

Pe data de 15 martie vor fi lansate cărțile poștale: „Combinatul de Vinuri „Cricova” - 65 de ani de la fondare” și „Vinăria „Purcari” - 190 de ani de la fondare”, într-un tiraj de 2000 de exemplare.

Machetele plicurilor și cărților poștale au fost realizate de Vitaliu Pogolșa, Lilian Iațco și Maria Maximenco.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1288 0.0353%
USD USD 18.6369 1.1331%
RUB RUB 0.2437 3.7905%
RON RON 4.1677 0.0312%
UAH UAH 0.6846 2.3471%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile