Logo Realitatea.md

Gardul de protecție de pe șantierul din Alba-Iulia, 6/4, a început să fie demontat

17 Ianuarie 2020, 14:27 // Societate

Primăria municipiului Chişinău informează că, astăzi, a început demontarea gardului de protecție, amplasat pe domeniu public, din jurul unui șantier de construcții din Alba - Iulia, 6/4. Îngrădirea va fi reamplasată strict pe perimetrul gropii de fundație pentru a securiza zona și a elibera terenul municipal.

Demontarea și reamplasarea gardului de protecție este executată de serviciile municipale de profil, la solicitarea Preturii din sectorul Buiucani.

În context, primarul general, Ion Ceban, a menţionat că vor fi întreprinse măsurile necesare, astfel ca la nivelul municipiului Chișinău, domeniul construcțiilor să se dezvolte fără încălcarea legislației în vigoare.

„Unii constructori acționează ilegal, fie încalcă deciziile autorităților, fie că nu țin cont de regulile existente. Rămân ferm pe poziţie, noi nu avem preferințe, astfel se va proceda cu toți cei care nu respectă legea”, a comunicat edilul capitalei.

Construcţia din str. Alba Iulia, 6/4, a început în anul 2012, după care locatarii din preajmă au contestat acțiunile antreprenorului. În martie 2017, Primăria municipiului Chişinău, a emis autorizaţie de construcţie pentru edificarea unui bloc de locuinţe cu 10 nivele. Lucrările au fost sistate în luna martie 2019. Iar la 4 decembrie 2019, Curtea Supremă de Justiţie a anulat actele permisive, emise de Primărie. Prin urmare, Pretura sectorului Buiucani a emis prescripţia prin care a solicitat demontarea benevolă şi necondiţionată a gardului şi eliberarea terenului municipal.

Până în prezent, antreprenorul nu s-a conformat solicitării administraţiei publice locale. Astfel, a fost emisă dispoziţia de demontare a gardului de protecţie.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5261 -0.3852%
USD USD 16.7700 0.6331%
RUB RUB 0.2176 -0.9558%
RON RON 4.0054 -0.6917%
UAH UAH 0.5935 0.4060%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile