Logo Realitatea.md

Geniștii au finalizat operațiunea de deminare din satul Bălțați. Au dezamorsat 1 260 de obiecte explozive (FOTO)

02 Iulie 2020, 18:10 // Actualitate

Geniştii Armatei Naţionale au încheiat misiunea amplă de deminare din satul Bălțați, comuna Țipala, raionul Ialoveni. Cu acest prilej, în pădurea de lângă localitate a fost organizată o ceremonie, cu participarea ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, comandantului Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, și reprezentanților autorităților publice locale. 

Foto: army.md

Potrivit comandantului Batalionului „Codru", locotenent-colonel Gheorghe Racu, echipa de geniști, care a activat la Bălțați, a verificat întreaga suprafață a pădurii, aceasta fiind prima misiune de acest gen pentru specialiștii unității. Acesta a adăugat că în cadrul operațiunii de deminare, geniștii au depistat peste 1 260 de obiecte explozive de diferit calibru, printre care proiectile de artilerie, bombe de la aruncător, grenade de mână, mine antitanc, focoase, cartușe. Toate munițiile erau din cel de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în condiții de maximă siguranță.

Alexandru Pînzari a mulțumit celor 16 militari din Batalionul de Geniu „Codru", care au cercetat 46 de hectare din suprafață pentru a depista toate munițiile rămase în sol și a preveni eventuale incidente în rândul populației din regiune. „Vă mulțumesc vouă, geniștilor, care ați participat la misiunea de deminare demonstrând responsabilitate, perfecțiune și precizie în serviciul dumneavoastra! Chiar și în această perioadă grea de luptă cu pandemia, ați reușit să duceți la bun sfârșit această misiune deloc ușoară, demonstrând o pregătire bună și o muncă enormă, contribuind, astfel, la siguranța cetățenilor țării noastre", a spus ministrul Apărării.

La rândul său, primarul comunei Ţipala, Silviu Bivol, a apreciat receptivitatea Armatei Naţionale la solicitarea autorităților locale de a interveni în regiune pentru a înlătura muniţiile, care puteau distruge vieţi. „Aţi făcut un lucru enorm nu doar pentru satul Bălţaţi, dar şi pentru întreaga comunitate. În pofida condiţiilor climaterice nefaste, aţi continuat să munciţi în pădurea de lângă localitate, pentru ca noi să fim în siguranţă şi alte tragedii de genul aceleia care s-a întâmplat cu cei doi copii din satul nostru să nu se mai repete", a spus primarul.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate informații despre obiectele explozive depistate, inclusiv harta cu perimetrul cercetat, şi a fost organizată o expoziție a obiectelor găsite în zona de cercetare.

Amintim că misiunea de deminare de la Bălțați a demarat la sfârșitul lunii aprilie curent. Atunci, geniștii Armatei Naționale au intervenit în localitate la solicitarea autorităților, după ce doi copii au fost grav răniți în rezultatul exploziei unui obiect neidentificat găsit în regiune.

De la începutul anului 2020, geniştii Armatei Naţionale au neutralizat peste 2 000 de obiecte explozive în localitățile din raioanele Ştefan Vodă, Căuşeni, Hînceşti, Ialoveni şi Anenii Noi.

Foto: army.md

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.1487%
USD USD 16.7051 0.5641%
RUB RUB 0.2276 0.2202%
RON RON 4.0919 1.1645%
UAH UAH 0.6112 1.2927%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 iul, 14:00 //

LIVE! Ședința Parlamentului, din 20 iulie, privind examinarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

02 aug, 18:23 //

colaj: realitatea.md Igor Dodon „a uitat” să întoarcă două chipiuri primite în cadrul a două vizite. Unul l-a purtat el, iar altul i l-a dat primei doamne (FOTO)

24 iul, 11:52 //

foto: zdg.md Construcție neautorizată pe Nistru pentru „odihna familiei președintelui Dodon”. Răspunsul Președinției (VIDEO)

13 aug, 10:05 //

Colaj: realitatea.md Ștefan Gațcan, surprins din nou la frontieră pe sensul de intrare în țară, însă fără pază (FOTO)

19 iul, 10:00 //

LIVE! Protest în centrul capitalei. Se cere demisia actualei guvernări, în special, a președintelui Igor Dodon

24 iul, 12:57 //

Coincidență?! Comisia Interpol care a refuzat anunțarea lui Plahotniuc în căutare internațională, condusă de „omul lui Plahotniuc”. „Niciun fel de conflict de interese”

10 aug, 13:12 //

(FOTO) Cum vor arăta străzile Bodoni și Pușkin din centrul capitalei, după reabilitarea trotuarelor

05 aug, 12:58 //

Unele episoade din frauda bancară vor fi deferite justiției. Reacția PG în legătură cu zvonurile, precum că „se întâmplă ceva curios” după eliberarea lui Platon

20 iul, 14:19 //

LIVE! Protestatarii se adună în fața Parlamentului unde este examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

29 iul, 19:45 //

Un fost viceministru de Externe îi dă replica lui Dodon după ce „l-a rugat” pe omologul său italian să permită intrarea moldovenilor în Italia