Logo Realitatea.md

Gerard Depardieu NU va putea intra pe teritoriul Ucrainei timp de cinci ani. Steven Seagal și Goran Bregovic, pe lista neagră

29 Iulie 2015, 10:17 // În lume

Celebrul actor Gerard Depardieu este considerat o “ameninţare la adresa securităţii naţionale” în Ucraina, prin urmare, a primit interdicţie de a intra pe teritoriul Ucrainei în următorii 5 ani.

Foto: cartoonbrew.com

“SBU (Serviciul de Securitate Ucrainean – n.r.) a luat decizia de a interzice intrarea lui Depardieu (în Ucraina) pe o perioadă de cinci ani”, a anunţat purtătorul de cuvânt al serviciilor ucrainene, Elena Ghitlianskaia.

Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că formalităţile legale în privinţa acestei decizii au fost deja transmise Serviciului Frontierei de Stat pentru a fi băgate în baza de date.

Lista persoanelor care au interdicţie de a intra în Ucraina cuprinde peste 500 de nume, între care cel al cineastului sârb Emir Kusturica, al regizorului american Oliver Stone, actorului american Steven Seagal și interpretului Goran Bregovic.

Atât Depardieu, cât şi Seagal sunt "fani" declaraţi ai lui Vladimir Putin, primul dintre aceştia având reşedinţa în Rusia şi cetăţenie rusă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8465 -1.7568%
USD USD 18.2774 -1.5666%
RUB RUB 0.2478 0.7317%
RON RON 4.1072 -1.7557%
UAH UAH 0.6694 -2.3487%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile