Logo Realitatea.md

Germania lucrează la un program de relansare economică în valoare de aproape 80 de miliarde de euro

01 Iunie 2020, 14:53 // În lume

Guvernul Germaniei lucrează la un program de stimulare a economiei în valoare de 75-80 miliarde de euro pentru a atenua efectele pandemiei de coronavirus, potrivit unui articol publicat de săptămânalul Bild am Sonntag, citat de Reuters.

Germania, cea mai mare economie a Europei, ar urma să înregistreze în al doilea trimestru din 2020 cea mai gravă recesiune de după al Doilea Război Mondial.

Conform publicaţiei germane, guvernul condus de Angela Merkel ar urma să acopere peste 60 de miliarde de euro din costurile programului de relansare economică, iar landurilor vor suporta restul, transmite Agerpres.

Ministrul Finanţelor, Olaf Scholz, şi cel al Economiei, Peter Altmaier, sunt aşteptaţi să prezinte programul săptămâna viitoare. Printre posibilele măsuri incluse se află reduceri de taxe, ajutoare pentru familii, fonduri suplimentare pentru micile companii, reduceri de datorii pentru municipalităţi şi subvenţii pentru industria auto, potrivit propunerilor formulate de diferiţi decidenţi.

Pe lângă noul pachet de stimulente financiare, există și un pachet de salvare în valoare de 750 miliarde de euro, care a fost convenit de autorităţi în martie.

Preşedintele Parlamentului german, Wolfgang Schaeuble, a cerut duminică adoptarea unui plan de stimulare care să se concentreze pe politicile de mediu, digitalizare şi inovare.

„Este crucial nu doar să anunţăm mari sume de bani, dar şi să facem ceea ce este corect. Unii oameni cred că politicile de mediu ar trebui plasate, acum, pe un loc secund. Însă acest lucru nu poate fi susţinut în mod serios”, a declarat Schaeuble pentru publicaţia Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS). Acesta a adăugat că stimulentele în numerar pentru noi automobile ar fi „de neconceput”.

Viziunea președintelui Legislativului german nu este singulară. Mai multe grupuri industriale au criticat ideea unor bonusuri pentru autoturisme noi, după ce Franţa a introdus o astfel de schemă. Preşedintele asociaţiei firmelor de inginerie din Germania (VDMA), Carl Martin Welcker, a apreciat că acordarea de prime la achiziţia de autoturisme reprezintă o discriminare față de alte produse.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.3436%
USD USD 17.1929 -0.7270%
RUB RUB 0.2429 0.8721%
RON RON 4.0207 -0.3692%
UAH UAH 0.6382 -0.8082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile