Logo Realitatea.md

Germania vrea să renunțe, treptat, la interdicțiile de circulație începând cu 19 aprilie

06 Aprilie 2020, 17:00 // În lume

Germania elaborează o listă de măsuri - printre care obligativitatea purtării măştilor sanitare în locuri publice, limitarea adunărilor şi accelerarea anchetelor epidemiologice - a căror punere în practică ar urma, potrivit autorităţilor de la Berlin, să permită renunţarea treptată, începând cu 19 aprilie, la interdicţiile de circulaţie impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei COVID-19, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit proiectului unui plan de acţiune elaborat de Ministerul de Interne german şi consultat de Reuters, măsurile respective ar trebui să fie suficiente pentru a menţine sub 1 valoarea medie a numărului de oameni infectaţi de fiecare persoană purtătoare a virusului SARS-CoV-2, astfel încât viaţa publică se va putea relua gradual.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, vor fi puse în practică mecanisme pentru a identifica în termen de 24 de ore de la stabilirea diagnosticului peste 80% dintre cei cu care a avut contact cu o persoană infectată.

În schimb, şcolile vor putea fi redeschise pe baza unei analize de la regiune la regiune, iar controalele frontaliere stricte vor fi relaxate, adaugă documentul citat.

În Germania s-au înregistrat până luni dimineaţă aproximativ 95.900 persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 1.418 cazuri fatale.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.2795%
USD USD 17.3920 -0.2792%
RUB RUB 0.2515 -0.7106%
RON RON 4.0272 -0.2551%
UAH UAH 0.6518 -0.2754%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile