Logo Realitatea.md

Ghilețchi, în fața profesorilor de la L. Orizont: „Este important să ne asigurăm că tot ce s-a făcut corespunde prevederilor legale”

07 Septembrie 2018, 19:19 // Actualitate

Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, a discutat cu persoanele care au protestat astăzi în fața legislativului împotriva expulzării celor 7 cetățeni turci din conducerea Liceelor Orizont. Oficialul a informat rudele persoanelor expulzate, părinții și profesorii că ar fi depus deja mai multe interpelări în adresa SIS pentru a cere explicații în legătură cu situația creată, iar în timpul apropiat vor fi organizate și audieri în cadrul comisiei de specialitate a Parlamentului.

Foto: PPEM

„Este important să ne asigurăm că tot ce s-a făcut corespunde prevederilor legale. Deja am cerut SIS-ului să-mi prezinte probele care au stat la baza reținerii și expulzării acestor persoane", a declarat vicepreședintele Parlamentului.

Valeriu Ghilețchi a menționat că în cazul care Serviciul de Informații și Securitate nu va putea prezenta probe concludente, vom putea considera că expulzarea cetățenilor turci s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor internaționale.

„Dacă se va demonstra că persoanele responsabile de la SIS au încălcat legislația, acestea vor fi trase la răspundere", a punctat Valeriu Ghilețchi.

VEZI ȘI:

UPDATE! Operațiunea SIS: Șapte cetățeni străini au fost expulzați din Republica Moldova (VIDEO)

Ghilețchi cere explicații de la SIS: „Straniu că 25 de ani, acești cetățeni străini au activat aici fără a fi avertizați sau învinuiți de activități ilegale”

Dodon, după operațiunea SIS: „Au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice”

Cazul celor șapte cetățeni, vizați în operațiunea SIS: Colegi, rude și prieteni - la Aeroportul Internațional Chișinău

Johannes Hahn, comisar european, cu un mesaj către conducerea Republicii Moldova în cazul cetățenilor turci

Răspunsul CEDO în cazul cetățenilor turci vizați în operațiunea SIS (DOC)

Citeste tot despre: Parlament, protest, Valeriu Ghilețchi
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5576 0.5083%
USD USD 17.2246 0.1989%
RUB RUB 0.2678 1.7477%
RON RON 4.1103 0.4472%
UAH UAH 0.6337 -0.3773%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile