Logo Realitatea.md

Grupul Renault a anunțat oficial despre lansarea primului model electric al Dacia

17 Februarie 2020, 09:39 // Auto

În premieră, odată cu anunţul rezultatelor financiare ale Grupului Renault, francezii au anunţat oficial şi calen­da­rul de lansare pentru viitorul model electric al Dacia. Anul acesta Renault va lansa noul Twingo Electric, iar imediat după, în 2021, Dacia „Urban City Car”, scrie Ziarul Financiar.

Foto: latribune.fr

Renault mi­zea­ză pe o diversificare pu­ter­ni­că a gamei de motorizări, mizând pe motoare pe GPL în cazul Dacia, dar şi pentru un nou model electric în contextul în care începând cu anul viitor fiecare grup auto din Europa va trebui să se încadreze într-o medie de 95 de grame de dioxid de carbon per kilometru la nivel de flotă.

Hakim Boutehra, directorul general al Renault Commercial Roumanie şi director general al clusterului pentru Europa de Sud-Est în cadrul Renault, pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, declara într-un interviu pentru ZF că „Dacia va avea un model electric. Se va întâmpla. Dar nu pot spune când. Trebuie un automobil făcut cu ADN-ul Dacia, altfel nu are sens. Avem tehnologia, avem tot ce ne trebuie, decizia e luată, Dacia va avea acest automobil şi vom anunţa când va fi momentul”.

Dacia a înregistrat în 2019 la nivelul regiunii Europa vânzări de 564.854 de unităţi, în creştere cu 10,4% faţă de anul anterior, potrivit datelor Grupului Renault, punctând totodată un nou record de livrări datorită modelelor Duster şi Sandero.

Citeste tot despre: Dacia, Renault
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1288 0.0353%
USD USD 18.6369 1.1331%
RUB RUB 0.2437 3.7905%
RON RON 4.1677 0.0312%
UAH UAH 0.6846 2.3471%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile