Logo Realitatea.md

Guvernul a susținut proiectul MEI prin care își propune să elimine monopolul S.A. „Metalferos”

12 Noiembrie 2019, 09:36 // Economie

Guvernul a votat proiectul propus de Ministerul Economiei și Infrastructurii privind abrogarea Regulamentului despre modul de desfășurarea a concursului pentru obținerea licenței de comercializare a resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase de către agenții economici din Republica Moldova. Astfel, MEI și-a propus eliminarea monopolului creat de S.A. „Metalferos”.

Foto: tv8.md

„Această hotărâre pe care propun să o abrogăm astăzi este una dintre cele mai importante lucruri pe care noi la MEI le vom face, deoarece aceasta va elimina monopolul de pe piața de export a metalelor feroase și neferoase și anume monopolul companiei Metalferos. Cu toți cunoaștem că pe parcursul anilor a fost un pilon în buzunar pentru cei aflați la guvernare”, a declarat Vadim Brînzan.

Potrivit lui Brînzan, hotărârea Guvernului nr. 1284/2002, care a fost abrogată în cadrul ședinței, a stat la baza creării de facto a monopolului S.A. „Metalferos” la export, prin introducerea unor cerințe tehnice de licențiere la care doar un singur agent economic putea să se califice, adică Metalferos.

Citeste tot despre: metalferos, monopol
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0773 -0.1644%
USD USD 17.5169 0.4496%
RUB RUB 0.2376 1.8868%
RON RON 4.3227 -0.1732%
UAH UAH 0.6272 0.5450%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile