Logo Realitatea.md

Guvernul comemorează, iar Dodon celebrează. Ce a făcut șeful statului de Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare (FOTO)

23 August 2019, 10:42 // Actualitate

Președintele țării a preferat astăzi să meargă la Comrat, unde împreună cu bașcanul Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah, și deputați ai fracțiunii PSRM au participat la ceremonia solemnă de depunere a florilor la Complexul memorial cu ocazia aniversării a 75-a de la eliberarea orașului de sub ocupația fascistă. Asta în timp ce, Guvernul a declarat ziua de 23 august „Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare”.

Foto: Igor Dodon/Facebook

Într-o postare pe Facebook, Dodon a scris: „Astăzi am mers la Comrat unde împreună cu bașcanul Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah, și deputați în Parlamentul RM, am participat la ceremonia solemnă de depunere a florilor la Complexul memorial cu ocazia aniversării a 75-a de la eliberarea orașului de sub ocupația fascistă, marcată în ziua de 23 august. I-am felicitat pe locuitorii orașului Comrat și ai întregii autonomii cu ocazia acestei date importante și am subliniat în mod deosebit că evenimentele din august 1944 sînt percepute de marea majoritate a populației Moldovei anume ca o sărbătoare a eliberării și a victoriei, în pofida diferitelor interpretări politice.

Sunt ferm convins că cei care nu respectă trecutul nostru, nu au viitor, iar eroismul inegalabil al strămoșilor noștri în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei trebuie să servească drept model de bărbăție și de perseverență pentru generația tînără.

Le-am dorit tuturor locuitorilor Comratului și Autonomiei Găgăuze multă sănătate, cer senin și prosperare”, se arată în postarea șefului statului.

Realitatea.md menționează că ziua de astăzi, 23 august, a fost declarată de către Guvern, printr-o Hotărâre, „Zi de doliu Național”, fiind comemorate victimele tuturor regimurilor totalitare și autoritare, iar drapelul de stat de la toate instituțiile de stat va fi coborât în bernă.

Remarcăm că, la Președinție și Parlament, drapelele nu au fost coborâte în bernă.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3962 0.0000%
USD USD 17.5906 0.0000%
RUB RUB 0.2716 0.0000%
RON RON 4.0831 0.0000%
UAH UAH 0.7171 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile