Logo Realitatea.md

Huawei P30 Lite, lansat oficial! Cel mai bun telefon de poze din lume

28 Martie 2019, 09:41 // Tech

În timp ce majoritatea pasionaților de fotografie sunt în continuare impresionați de faptului că Huawei P30 Pro este cel mai bun telefon de poze din lume, chinezii au dezvăluit versiunea Lite a gadgetului. P30 Lite este construit în jurul unui procesor Kirin 710. În funcție de buget, îl poți achiziționa cu 4GB RAM și 128GB de spațiu. În același timp, există o versiune de top cu 6GB RAM și aceeași cantitate de memorie internă. În contextul în care acesta este primul telefon Lite cu trei camere principale, va intra cu siguranță în istorie datorită performanței foto, chiar dacă nu am văzut încă review-uri.

Pe spate, are o cameră principală de 24 de megapixeli, o cameră wide de 8 megapixeli și senzor de profunzime de doi megapixeli. Camera frontală este de 32 megapixeli și stă ascunsă într-o crestătură de format picătură, scrie PlayTech. Partea frontală este acoperită de un ecran LCD de 6,15 inci cu o rezoluție nativă Full HD+ (2312 x 1080 pixeli) și un raport de aspect de 19,5:9.

În mod previzibil, Huawei P30 Lite va suporta încărcarea rapidă la 18W, un pic mai lentă decât cei 22,5W din Huawei P30. Acumulatorul este de 3340mAh și se încarcă prin USB C. Noul smartphone ar trebui să ajungă la utilizatori după 10 aprilie și va fi disponibil în culorile negru și albastru la un preț de aproximativ 285 de euro.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4600 -0.3074%
USD USD 17.6228 -0.0952%
RUB RUB 0.2762 0.3999%
RON RON 4.1020 -0.3547%
UAH UAH 0.7218 0.5573%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile