Logo Realitatea.md

Și-a atribuit premii bănești de circa 100 mii lei. Fostă șefă a unei subdiviziuni din cadrul MAI riscă eliberarea din funcție și dosar pentru abuz în serviciu

12 August 2020, 11:13 // Societate

Fosta șefă a Bazei Speciale de Administrare Medicală (BSAM) a Agenției Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne, actualmente specialist principal în cadrul unei subdiviziuni a Agenției, riscă să fie demisă din funcția actuală, dar și să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani, după ce Autoritatea Națională de Integritate a constatat că aceasta ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese.

foto: Realitatea.md

În speță, pe cazul dat ANI s-a autosesizat și a inițiat procedura de control, după ce în presă a apărut un articol, potrivit căruia, în perioada 2017-2018, fosta șefă BSAM și-ar fi acordat 11 premii bănești, în cuantum total de 36.897,23 lei.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a descoperit că, de fapt, în perioada 2017-2018, fosta șefă a BSAM ar fi încasat în jur de 100 mii lei, de pe urma a 32 de ordine emise cu privire la acordarea unui șir de premii pentru subalternii săi, iar în listele de beneficiari se regăsea și numele acesteia.

Inspectorul de integritate a solicitat punctul de vedere al subiectului, care a menționat că funcția deținută nu se regăsește în Nomenclatorul unic al funcțiilor publice, iar instituția pe care o conduce nu este publică. Inspectorul de integritate a contrazis argumentele invocate de aceasta, precizând în actul de constatare că fosta șefă a BSAM ar fi omis un detaliu important, prevăzut în art. 3, lit. e.) din Legea 133/2016, care prevede eshaustiv că - funcțiile de conducători ai organizațiilor publice se încadrează în categoria subiecților declarării.

Totodată, subiectul vizat este inclus și în Registrul subiecților declarării averii și a intereselor personale, gestionat de ANI, iar începând cu anul 2012 aceasta ar fi depus mai multe declarații anuale de avere și interese personale.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a decis că fosta șefă BSAM a încălcat regimul juridic conflictelor de interese – prin nedeclararea în termenul legal a conflictelor de interese, nesoluționarea acestora și emiterea/semnarea unor acte administrative în privința propriei persoane, fapt prin care a admis consumarea conflictelor de interese.

La fel, deoarece asupra persoanei vizate planează bănuiala rezonabilă de abuz în serviciu, inspectorul de integritate a sesizat organele competente.

Fosta șefă a BSAM a contestat deja actul emis de ANI în instanța de contecios administrativ.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9904 -0.6738%
USD USD 17.0326 0.0446%
RUB RUB 0.2175 -2.2911%
RON RON 4.0999 -0.7288%
UAH UAH 0.6002 -0.1663%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile