Logo Realitatea.md

Iată când Consiliul UE va decide dacă o acceptă pe Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European

18 Septembrie 2019, 08:33 // În lume

Europarlamentarul PNL, Siegrfied Mureșan, a transmis marți că s-a încheiat o rundă importantă de negociere între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-șef european. Mureșan susține că joi ar putea fi ziua decisivă pentru desemnarea Laurei Codruța Koveși la șefia Parchetului European, transmite Digi24.ro.

„Astăzi a avut loc o rundă foarte importantă de negocieri între reprezentanții Parlamentului European și ai Consiliului Uniunii Europene pe tema desemnării procurorului-șef european. Vă spun că lucrurile merg foarte bine pentru candidata noastră, Laura-Codruța Kövesi. Care este următorul pas: Joi, Consiliul Uniunii Europene va discuta din nou subiectul și se poate să avem o decizie. Dacă va exista o decizie joi, cu siguranță va fi favorabilă candidatei noastre. După alegerile europarlamentare, a existat în Consiliu o dinamică favorabilă candidatei noastre, după cum am anticipat încă din luna aprilie”, a scris Siegfried Mureșan.

Ambasadorii statelor membre UE, reuniți în formatul COREPER, vor discuta joi dimineață la Bruxelles candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European și e posibil să existe și un vot final.

În competiție a rămas și candidatul francez, Jean-Francois Bohnert, însă acesta a fost numit la sfârșitul lunii iulie șef al Parchetului Național Financiar, echivalentul francez al DNA. Totuși, acesta nu și-a retras candidatura pentru funcția de procuror-șef european. Franță, însă, și-a schimbat poziția și a anunțat că o susține pe Laura Codruța Kovesi.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3666 0.0822%
USD USD 17.3964 -0.1028%
RUB RUB 0.2719 -0.0735%
RON RON 4.0719 0.0590%
UAH UAH 0.6935 -1.2952%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile