Logo Realitatea.md

Igor Dobrovolski a devenit cetățean moldovean

28 Mai 2020, 16:19 // SPORT

Antrenorul de fotbal Igor Dobrovolski, originar din Odesa, Ucraina, a devenit cetățean moldovean. Despre asta a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban, care și-a făcut și o fotografie alături de el.

„A jurat credință Republicii Moldova. De astăzi, antrenorul Igor Dobrovolski a devenit cetățean moldovean.
În cadrul Primăriei Chișinău antrenorul de fotbal a depus jurământul, a sărutat drapelul țării, astfel a devenit cetățean cu drepturi egale. Un eveniment mult așteptat, precum mi-a comunicat Igor Dobrovolski.
Sunt onorat să-l cunosc și i-am urat succes în continuare”, a spus Ion Ceban.

Antrenorul de 53 de ani a pregătit şi Naţionala Moldovei, pe care a adus-o până pe locul 37 în ratingul FIFA.

Ca şi jucător Dobrovolski a devenit campion olimpic în 1988 în componenţa Uniunii Sovietice, iar în 1993 a câştigat Liga Campionilor cu Olympique Marseille. Şi-a început cariera de fotbalist la Nistru Chişinău, iar ultimul meci l-a jucat tot în Moldova, la Tiligul Tiraspol.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 -0.3436%
USD USD 17.1929 -0.7270%
RUB RUB 0.2429 0.8721%
RON RON 4.0207 -0.3692%
UAH UAH 0.6382 -0.8082%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile