Logo Realitatea.md

Igor Dodon, despre candidatul la funcția de premier

02 Mai 2019, 09:33 // Politica

Președintele Igor Dodon admite că ar putea înainta la funcția de prim-ministru un reprezentant al celei mai mari formațiuni parlamentare, care este Partidul Socialiștilor, fie un candidat din echipa prezidențială. Însă, șeful statului evită să dea nume, menționând că deocamdată este prematur, transmite IPN.

„Dacă nu este creată o majoritate parlamentară și Curtea Constituțională spune că președintele are dreptul să înainteze candidatura prim-ministrului fără majoritate parlamentară, atunci eu voi consulta toate fracțiunile și voi lua decizia”, a declarat președintele pentru presă. Întrebat de jurnaliști cât de adevărată este informația că actualul ministru al finanțelor, Ion Chicu, ar putea fi înaintat la funcția de premier, Igor Dodon a declarat că nimeni nu poate înainta un candidat decât președintele.

Instituția prezidențială a înaintat, la începutul săptămânii trecute, o sesizare la Curtea Constituțională pentru a obține interpretarea cu privire la dreptul șefului statului de a înainta candidatura la funcția de prim-ministru în cazul în care Parlamentul nu are o conducere.

Consilierul prezidențial, Maxim Lebedinschi, declara atunci că, în conformitate cu prevederile Constituției, în cazul nealegerii candidatului la funcția de prim-ministru în termen de trei luni, președintele țării dizolvă Parlamentul ales. Aceeași normă stabilește că trebuie să fie cel puțin două propuneri în termen de 45 de zile, înglobate în cele trei luni.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3855 0.0315%
USD USD 17.4778 -0.1753%
RUB RUB 0.2737 -0.0730%
RON RON 4.0577 0.0074%
UAH UAH 0.7329 0.0546%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile