Logo Realitatea.md

Igor Dodon: Există trei scenarii posibile pentru a aproviziona Moldova cu gaze, chiar și în lipsa tranzitului prin Ucraina

09 Septembrie 2019, 13:09 // Economie

Sunt cel puțin trei scenarii pentru a aproviziona Republica Moldova cu gaze, chiar și în cazul când nu va fi tranzit prin Ucraina. Cel puțin asta afirmă președintele Igor Dodon reieșind din discuțiile pe care le-a avut în cadrul ultimelor vizite la Moscova, dar și discuțiile avute în cadrul coaliției de guvernare. Deocamdată însă șeful statului a evitat să spună care ar fi soluțiile posibile, atât timp cât nu s-a luat o decizie anume.

„Nu o să le descriu acum pe toate trei, dar noi și la nivel profesionist, și acum la nivel tehnic cu „Moldova-Gaz”, știu că domnul Ceban trebuie să plece acum la Moscova să le discute, sunt trei trei scenarii reale. Există și reversul, și cumpărarea unor volume de gaze acum și stocarea lor, eixstă și alte variante”, a menționat președintele Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit șefului statului, Guvernul a decis deja să completeze rezerva de păcură, pentru a fi „pregătit pentru orice scenarii”, dar „noi avem trei scenarii posibile și asta mă face să fiu optimist și să cred că de la 1 ianuarie, indiferent de tranzit sau nu prin Ucraina, noi să asigurăm cu gaze populația Republicii Moldova”.

În cadrul aceleași conferințe, Igor Dodon a reiterat înțelegerile pe care le-a avut la Moscova, în cadrul celor două vizite de săptămâna trecută, precizând că există posibilitatea de a reduce, din 1 octombrie, tariful cu 10-15 dolari pe mia de metri cubi, iar de la 1 ianuarie, prețul la gaz pentru Moldova ar putea fi cu 45-50 dolari mai ieftin, iar din aprilie - cu 70 de dolari.

„Mecanismele care au fost convenite, care trebuie implementate în următoarele săptămâni, până la finele anului de către „Moldova-Gaz” și „Gazprom” ne permite ca în acest an să nu majorăm tarifele la gaze, iar în anul următor, de ce nu, chiar și să avem o reducere pe intern a tarifelor la gaze”, a mai menționat șeful statului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1865 0.5108%
USD USD 17.7719 0.4687%
RUB RUB 0.2786 0.1798%
RON RON 4.0068 0.3280%
UAH UAH 0.7293 0.8853%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 feb, 06:40 //

Cum era poreclit Vlad Plahotniuc în interiorul Partidului Democrat după ce a părăsit țara (VIDEO)

20 feb, 14:56 //

(VIDEO) Cum PD și PSRM au trișat un vot în Parlament și ce spune Zinaida Greceanîi, când crede că nu o aude nimeni! Deputat: Au numărat 20 și 26 au spus!

29 ian, 14:00 //

LIVE! Curtea de Apel Chișinău: Examinarea recursului depus de administrația Penitenciarul nr.13 împotriva eliberării condiționate a ex-premierului Vlad Filat

17 feb, 14:14 //

Foto Simbol SURSE: Autoritățile din România au stabilit cauza decesului bebelușului deputatului Angel Agache

18 feb, 06:30 //

foto: facebook.com/s.sirbu Ruptura în PDM tot mai adâncă! Sîrbu regretă că noua conducere a partidului a mers la întâlnirea cu socialiștii și Dodon de la Parlament

04 feb, 13:33 //

Foto simbol Serviciul Hidrometeorologic și-a revizuit avertizarea de cod portocaliu de ninsori pentru întreg teritoriul țării

11 feb, 13:09 //

Soția liderului separatist Krasnoselski, cu cetățenie română. Cel puțin 4 instituții au fost sesizate!

03 feb, 10:34 //

Tragedie la Răzeni. O tânără mămică a fost lovită mortal de o mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului, iar poliția este pe urmele lui

12 feb, 09:27 //

Îndemnul primului premier al RM către Dodon în contextul declarațiilor scandaloase ale lui Ciocoi: Dacă se pricepe în „tușonkă, să nu se bage...”

16 feb, 13:33 //

Foto Simbol Prima declarație a deputatului democrat, pentru presa română, referitor la tragicul incident produs în această dimineață