Logo Realitatea.md

Igor Dodon și-a amintit de „caracterul captiv al statului”! Inclusiv în numele lui a format o Comisiei pentru reforma constituțională

30 Iulie 2020, 11:47 // Politica

Foștii președinți ai Curții Constituționale Dumitru Pulbere și Victor Pușcaș, fostul judecător la CEDO și ministru al Justiției în Cabinetul Maiei Sandu, Stanislav Pavlovschi, fostul deputat comunist și actual șef al Direcției Consultanță a Aparatului Președintelui Victor Stepaniuc, avocatul și membrul Colegiului disciplinar al judecătorilor Pavel Midrigan, fostul președinte al CSJ, actual judecător la Curtea de Apel Chișinău Ion Muruianu sunt doar câteva din numele membrilor unei Comisii pentru reforma constituțională formată printr-un decret semnat de Igor Dodon ieri, 29 iulie, de Ziua Constituției.

foto: facebook.com/dodon.igor1

Subiectul privind crearea Comisiei pentru reforma constituțională a fost discutat în cadrul unei întrevederi a șefului statului cu Victor Pușcaș și Dumitru Pulbere. Potrivit lui Dodon, interlocutorii au fost unanimi în opinia că „în ultimii ani, în domeniul jurisdicției constituționale au apărut mai multe dificultăți”.

Astfel, „părțile au constatat că pe parcursul anilor 2010-2020 mai multe segmente importante de specialiști și practicieni din domeniul dreptului constituțional, administrației publice remarcă cu îngrijorare fenomenul instabilității puterii de stat, blocajele instituționale, implicarea politicului în domeniul justiției constituționale”. „Interlocutorii au menționat faptul că societatea moldovenească și instituțiile statului au fost nedumerite de mai multe hotărâri ale Curții Constituționale, care erau în contradicție cu textul Constituției, afectau negativ procesul colaborării puterilor în stat, creau multiple impedimente întru asigurarea stabilității sistemului politic al statului moldovenesc, precum și care au contribuit efectiv la tentativa uzurpării puterii de stat în Republica Moldova”, a menționa Igor Dodon pe pagina sa de Facebook ca urmare a întrevederii cu foștii președinți ai CC.

Igor Dodon spune că a semnat decretul privind crearea Comisiei pentru reforma constituțională „în calitate de prim pas în procesul de demarare a reformei constituționale”, dar și având în vedere adresările comunității specialiștilor în dreptul constituțional, în special a Grupului de inițiativă pentru reforma în domeniul justiției constituționale din Republica Moldova, dar și luând act de hotărârea Parlamentului din 8 iunie 2019 prin care a fost recunoscut „caracterul captiv al statului Republica Moldova” și „s-a constatat că edificarea statului de drept este o prioritate absolută a Republicii Moldova, că numai prin restabilirea încrederii cetățenilor în justiție și funcționalitatea statului va putea fi asigurată echitatea și prosperitatea socială”.

Foto: facebook.com/dodon.igor1

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8072 0.6014%
USD USD 16.7171 -0.2685%
RUB RUB 0.2263 -0.4837%
RON RON 4.1000 0.6234%
UAH UAH 0.6058 0.0661%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile