Logo Realitatea.md

Igor Dodon și interesele personale, mai presus decât cele ale Republicii Moldova

07 Aprilie 2020, 14:00 // Opinii si editoriale

Despre cu președintele Igor Dodon face lobby în interesele lui Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Federației Ruse? Deschide.md scrie că Igor Ceaika s-a arătat interesat de potențialul pe care îl oferă regiunea transnistreană – din perspectiva curentului electric ieftin și a unei viteze la internet destul de bune încă din luna septembrie 2017. Nu a trecut mult timp și Tiraspolul a legalizat dobândirea criptomonedelor, după adoptarea Legii cu privire la dezvoltarea tehnologiei blockchain. Proiectul de lege a fost prezentat de liderul regiunii Vadim Krasnoselski în data de 23 ianuarie. A doua zi a fost votat în prima lectură, iar pe 31 ianuarie, documentul a trecut de lectura finală. Legea avea acțiune retroactivă, astfel încât prevederile au intrat în vigoare din 1 ianuarie 2018. În nota informativă a documentului se spune că investitorii vor fi scutiți de impozite, vor avea susținerea autorităților și vor beneficia de tarife speciale la curent electric.

După adoptarea Legii, într-un interviu pentru publicația rusească „Kommersant”, Ceaika a afirmat că cinci–șase investitori ruși și-au exprimat interesul față de acest proiect, apreciind faptul că în stânga Nistrului există toate condițiile pentru mining: internet rapid și energie electrică ieftină. Potrivit lui, oamenii de afaceri ar fi dispuși să investească între cinci și 15 milioane de ruble rusești, adică, pe atunci (anul 2018) între 90 de mii și 265 de mii de dolari.

Cel care a făcut lobby pentru ca Ceaika să poată dezvolta o afacere cu criptomonede în Transnistria a fost nimeni altul decât președintele țării, Igor Dodon.

Ceaika și Dodon s-au întâlnit de mai multe ori în ultimii ani. Presa de la Chișinău a dezvăluit atunci mai multe informații despre interesul manifestat de Igor Ceaika pentru deschiderea unei ferme de criptomonede în regiunea transnistreană - detalii convenite și cu administrația separatistă de la Tiraspol. Ziarul de Gardă a scris, în februarie 2019, că în perioada președinției lui Dodon, Igor Cheaika a fost de mai multe ori la Chişinău şi la Comrat, punând la cale mai multe afaceri cu Găgăuzia, dar şi cu Transnistria, prognozând importante investiţii ruseşti în stânga Nistrului. De altfel, pe siteul organizaţiei „Delovaya Rossia”, deloros.ru, sunt zeci de informaţii despre tranzacţii economice, curente sau de viitor, cu firme din diverse zone, inclusiv din Republica Moldova. Acesta este doar unul dintre exemplele modului ostentativ în care afaceriștii ruși controlează finanțele în Transnistria.

Pe 5 aprilie 2019, avionul lui Igor Ceaika a fost utilizat pentru a repatria, prin Moscova, piloții moldoveni ținuți captivi de talibani, acțiune care a avut loc chiar înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Demersil a vizat foarte clar susținerea lui Igor Dodon în campania electorală. Se presupune că Guvernul de la Chișinău nu au știut nimic despre această acțiune. În luna februarie 2019 a ieșit la suprfață informația că Igor Ceaika a participat direct la operațiunea de eliberare a piloților moldoveni. Într-un interviu pentru publicația „Comersant” („Коммерсант”), Ceaika a spus că, în noiembrie, 2018, președintele Igor Dodon l-a rugat verbal să contribuie la eliberarea ostaticilor moldoveni, iar mai tîrziu i-ar fi transmis și o adresare în scris. „De toate cele necesare pentru asta m-am ocupat eu și toate procesele din cadrul operațiunii le-am organizat tot eu”, a declarat Ceaika. El a calificat eliberarea piloților drept un ajutor cu caracter umanitar și a refuzat să numească oamenii și organizațiile care au mai participat la operațiune. Igor Dodon personal i-a exprimat lui Ceaika recunoștință pentru ”acest gest omenesc.”

Mai mult, Ceaika îi furnizează lui Igor Dodon fonduri prin intermediul ONG-ului ”Din suflet”, administrat de prima doamnă Galina Dodon. Potrivit unor documente, consultate de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, în data de 16 august 2017, în contul ONG-ului ”Din Suflet” (nr. 22240300000223, Victoriabank) au fost transferate 70 de mii de euro din contul lui Igor Ceaika (contul nr. 40817978523000362926, deschis la Absolut Bank în Moscova). La scurt timp după efectuarea transferului bancar, Igor Chaika a fost numit ambasador de afaceri în Moldova și Transnistria de către “Delovaya Rossiya”, organizație a mediului de afaceri rus de care este apropiat președintele Igor Dodon.

Articole mai vechi, apărute în presa moldovenească, indică faptul că Exclusiv Media, o altă organizație legată de Galina Dodon și PSRM, ar fi primit 1,5 milioane de euro de la compania fantomă Westerby Limited. Astfel, Igor Ceaika livrează bani către PSRM, în general, și Igor Dodon, în particular, atât prin intermediul primei doamne Galina Dodon, cât și a fratelui său Alexandru Dodon, care este partener de afaceri cu oligarhul rus. În septembrie 2019 fiul fostului procurorului general al Federației Ruse și Alexandru Dodon au devenit coproprietari ai unei companii ce se ocupă de colectarea și prelucrarea deșeurile industriale, inclusiv a celor radioactive. Potrivit portalului rus de știri RBC, Igor Chaika deține 40% din acțiunile companiei, iar fratele lui Dodon - 10 la sută. Alte 50 % îi aparțin unui alt partener de afaceri al lui Ceaika, Alexander Ponomariov. Acesta nu este primul proiect comun al lui Chaika, Dodon și Ponomariov. Anterior, Chaika și Ponomariov au creat compania de construcții Archplay Development LLC, unde este acționar și Alexandru Dodon cu pachet minoritar.

  • Igor Dodon doar pretinde că este pro-moldovean

Igor Dodon a fost acuzat în presă că, în perioada în care era ministru al Economiei (2006-2008), ar fi lucrat mână în mână cu Agenția rusă Rospotrebnadzor (Serviciul Federal de Sănătate) pentru a facilita exportul mai multor bunuri moldovenești pe piața din Rusia și și-ar fi însușit o parte din profiturile obținute. Dodon a fost acuzat în special că ar fi instituit monopol la importul de carne, prin aprobarea Regulamentului „Cu privire la eliberarea autorizaţiilor pentru importul unor produse”. În baza acestui document, o comisie specială, condusă pe atunci tot de el, elibera autorizațiile pentru importul produselor de carne. Anticorupție.md scrie că astfel a apărut „Mafia cărnii”, deoarece autorizaţiile erau eliberate doar unor oameni de afaceri, la decizia lui Dodon. Printre cei acuzați de directorul de atunci al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției Viorel Chetraru că ar fi făcut parte din această „Mafie a cărnii” se regăsea și Serghei Iaralov, omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc. CCCEC a investigat în 2009 schema monopolistă, dar investigațiile s-au finalizat doar cu amendarea unor companii implicate.

În adresa lui Igor Dodon au răsunat și alte acuzații precum că ar fi convenit cu Rospotrebnadzor și Rosselhoznadzor acceptarea pe piața rusească a mai multor companii exportatoare de vinuri, divinuri, fructe și legume, în contextul embargoului instituit de Federația Rusă în 2011. Potrivit anticorupție.md, Dodon ar fi asigurat coridor verde pentru  compania „Moldavskii standart”, singura din Moldova care avea dreptul în perioada guvernării comuniste să livreze peste hotare vinuri şi divinuri în vrac. Se întâmpla când, la insistenţele demnitarului, Guvernul de la Chişinău a interzis exporturile în vrac pentru celelalte companii.

Așa arată istoria unui șef de stat care pretinde că este ”omul poporului” și avocatul moldovenilor. 

  • Dodon controlează surse mass-media din Republica Moldova

La sfârșitul anului 2019, Igor Dodon controla compania moldovenească Media Invest Service, care și-a asigurat recent drepturile pentru ca postul TV Primul în Moldova (fost Accent TV) să retransmită emisiunile în limba rusă ale postului rusesc Pervîi Kanal. Cu toate acestea, nicio sursă media controlată de Dodon nu se regăsește în declarația lui de avere, fiind coordonate de intepuși. La sfârșitul lunii decembrie 2019 Igor Chaika a intrat în posesia a 51% din compania „Media Invest Service”, astfel preluând de la omul de afaceri Vadim Ciubară, un apropiat al lui Igor Dodon, cota majoritară din firma care deține posturile Accent TV și Primul în Moldova. Contractul prin care Igor Chaika a preluat 51% din „Media Invest Service” a fost semnat pe 27 decembrie, la doar o zi după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, declarase că cele două posturi TV urmează să aibă proprietari din Rusia. În Moldova, „Media Invest Service” mai administrează serviciul de email mail.ru și rețeaua de socializare rusească odnoklassniki.ru.

La începutul lunii februarie 2020, s-a înregistrat o dezinformare masivă a publicului moldovenesc legată de atacurile la persoană în adresa unor oficiali occidentali. Metodele utilizate și conținutul erau similare dezinformărilor rusești. Instituțiile mass-media controlate de Igor Dodon au amplificat însă deseori narațiunile false chiar și după ce mass-media din Rusia ștergea informațiile.

Astfel, Igor Dodon a deschis larg porțile pentru ca oligarhul rus Igor Ceaika să pună mâna și pe mass-media din Republica Moldova. Este un alt exemplu privind modul în care Ceaika obține beneficii financiare importante pe spatele poporului moldovean. Igor Ceaika are o reputație dubioasă atât la Moscova,cât și lume și se află pe lista de sancțiuni internaționale aplicate oligarhilor ruși.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 0.0000%
USD USD 17.3920 0.0000%
RUB RUB 0.2515 0.0000%
RON RON 4.0272 0.0000%
UAH UAH 0.6518 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile