Logo Realitatea.md

Igor Dodon își apără soția, după ce Mihai Popușoi declară că aceasta ar avea deschis un dosar penal

05 Martie 2019, 16:09 // Politica

Președintele Igor Dodon a venit în apărarea soției sale, Galina Dodon, după ce vicepreședintele PAS Mihai Popușoi a declarat că pe numele primei doamne a Republicii Moldova ar fi deschis un dosar penal: "Iată încă un fake news din partea blocului ACUM. Se vede că s-au molipsit de la colegii lor politici din vecinătatea ideologică".

"Mă adresez tuturor actorilor politici - mai bine ocupați-vă de lucruri serioase, de îndeplinirea promisiunilor electorale, de negocieri inteligente, dacă puteți. Oamenii, cetățenii Republicii Moldova așteaptă altceva din partea clasei politice. Dacă nu puteți, atunci recunoașteți acest fapt public, cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru claritatea situației politice în țară ", a precizat Dodon.

Realitatea.md amintește că, acum o săptămână, în presă au apărut informații, precum că fundația de Binefacere "Din Suflet" a Primei Doamne ar fi fost finanțată cu cel puțin 70.000 de euro - bani proveniți din Federația Rusă. 

Potrivit unor documente confidențiale consultate de către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, suma menționată ar fi intrat în contul fundației pe 16 august 2017 din numele lui Igor Chaika, unul din cei doi fii ai procurorului general al Rusiei, Iuri Chaika.

Întrebat recent în ce relații se află cu familia Chaika, Igor Dodon a specificat că sunt în relații "destul de bune".

CITEȘTE ȘI:

Bani „din suflet” pentru Moldova, dar cu un scop?! Fundația soției lui Dodon, sponsorizată de fiul procurorului general al Rusiei

Relația de prietenie dintre Dodon și Ceaika, rusul în custodia căruia se află piloții moldoveni. Totul are un iz penal 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5576 0.5083%
USD USD 17.2246 0.1989%
RUB RUB 0.2678 1.7477%
RON RON 4.1103 0.4472%
UAH UAH 0.6337 -0.3773%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile