Logo Realitatea.md

Igor Dodon spune că-i va retrage cetățenia lui Cristian Rizea, doar că... după alegeri! „O să-l extrădăm în România și faceți ce vreți cu dânsul”

16 Octombrie 2020, 11:51 // Politica

Președintele Igor Dodon, candidat independent pentru un nou mandat în fotoliul prezidențial, spune că s-a documentat după apariția în presă a informațiilor privind obținerea cetățeniei Republicii Moldova de către fostul deputat român Cristian Rizea, condamnat în România și stabilit acum la Chișinău, și că-i va retrage cetățenia dacă se va adeveri că a încălcat legea, doar că... după alegeri.

colaj: realitatea.md

Potrivit lui Igor Dodon, acest a depus actele pentru obținerea cetățeniei moldovenești pe data de 14 noiembrie 2017, argumentând că „are rude în Congaz”. Acesta a reiterat că el, în calitate de președinte, nu a semnat pentru acordarea cetățeniei acestuia, iar pașaportul i-a fost acordat de Agenția Servicii Publice pe 28 decembrie 2017.

„În momentul în care această persoană a depus actele, a semnat, prin semnătură, că cunoaște prevederile articolului 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova. Acest articol presupune că, în cazul dobândirii sau redobândirii cetățeniei, dacă a declarat că nu a comis fapte care cad sub incidența articolului menționat și pe urmă se demonstrează că el a dus în eroare Comisia, atunci actele de cetățenie pot fi anulate.

Dacă luăm toată statistica, că la momentul când el a depus actele deja era condamnat în România, pe data de 7 decembrie 2017, Cristian a fost condamnat la 4 ani și 8 luni, asta ce înseamnă?! Asta înseamnă că acest cetățean a depus actele în Moldova, asumându-și angajamentele că nu încalcă legea, dar de fapt a încălcat legea când a depus actele, pentru că era cu dosar penal în România”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii „Igor Dodon răspunde”.

Acesta a admis că, „cel mai probabil era un om apropiat fostei conduceri, fostului oligarh care era la putere în Republica Moldova”, iar el, în calitate de președinte, „acum prima dată am aflat”.

„Acum se va verifica, dar noi vedem că a încălcat, se vor verifica toate circumstanețele, cetățenia urmează a fi anulată și această persoană urmează a fi extrădată organelor de drept din România. Așa că, stimați parteneri din România, frați din România, noi nu ascundem și eu nu voi permite ca Republica Moldova să fie loc de ascundere a unor penali din România sau din alte state. Și dacă a profitat de protecția fostului regim oligarhic de la Chișinău și a obținut ilegal cetățenia, această cetățenie va fi anulată și noi o să-l extrădăm înapoi în România și faceți ce vreți cu dânsul, dacă a încălca legislația”, a mai spus Igor Dodon.

Cu toate acestea, în pofida poziției sale „ferme”, Igor Dodon a spus că va face acest lucru „după alegeri”: „Asta este poziția mea fermă și eu în calitate de președinte, și după alegeri, voi face tot posibilul ca să mergem pentru această procedură”, a conchis el.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0854 1.0713%
USD USD 17.0035 0.2411%
RUB RUB 0.2185 0.6449%
RON RON 4.1192 1.0772%
UAH UAH 0.5994 0.2341%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile