Logo Realitatea.md

Imagini în premieră: Cum se vede Soarele de aproape. Fotografiile, realizate cu un super-telescop (VIDEO)

02 Februarie 2020, 15:45 // Tech

Telescopul solar Daniel K Inouye din Hawaii a surpris, în imagini, detalii complexe și unice de pe suprafața Soarelui, scrie BBC.

Structurile granulare sunt de dimensiuni aproximative ca cele ale statului american Texas. Ele transportă mase de gaz fierbinte sau plasmă, potrivit sursei citate. Centrele luminoase marchează locul unde nivelul materialului solar crește, iar benzile întunecate din jur reprezintă locul unde plasma se răcește și „se scufundă".

DKIST este o instalație nouă, amplasată deasupra vulcanului Haleakalā, pe insula Maui din Hawaii. Oglinda sa principală, de 4 metri, este cea mai mare din lume, ceea ce permite observarea detaliată a suprafeței Soarelui.

Telescopul va fi folosit pentru a studia fenomenele de pe suprafața Soarelui. Oamenii de știință doresc să obțină date noi despre comportamentul său dinamic, în speranța că pot prognoza mai bine exploziile sale energetice.

„Pe Pământ putem prezice dacă va ploua aproape oriunde în lume, însă vremea spațială nu o putem încă prognoza. Predicțiile noastre rămân în urmă cu 50 de ani față de vremea de pe Pământ, dacă nu mai mult. Ceea ce avem nevoie este să înțelegem fizica care stă la baza acestor fenomene, iar acest lucru începe de la Soare, ceea ce va studia Telescopul solar Inouye în următoarele decenii”, a declarat Matt Mountain, președintele Asociației Universităților pentru Cercetări în Astronomie, care gestionează DKIST.

Citeste tot despre: de aproape, imagini, soare, telescop
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7760 0.0000%
USD USD 18.0446 0.0000%
RUB RUB 0.2313 0.0000%
RON RON 4.0914 0.0000%
UAH UAH 0.6405 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile