
Trei persoane, membri ai unui grup criminal organizat, au fost reținute în flagrant, iar ulterior plasate în arest pentru punerea în circulație a bancnotelor false. În rezultatul acțiunilor de anchetă a fost posibilă realizarea achiziției de control a unui lot în valoare de 5 mii de euro în bancnote false cu nominalul a câte 500 euro. Ulterior, la a doua tranzacție, au fost depistate și ridicate alte 116 bancnote false cu același nominal de 500 euro (în total, 63 mii euro falși).
Rezultatul măsurilor speciale de investigații indică asupra activității criminale a unui grup mai larg de persoane, bine organizat, care intra în posesia valutei străine contrafăcute, inclusiv dolari americani, pe care îi introduceau în Republica Moldova, unde îi puneau în circulație.
În rezultatul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat arme, muniții deținute ilegal, obiecte de preț, precum și mijloace financiare, care au fost ridicate și supuse expertizelor.
Învinuiții sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani, care au fost anterior judecați pentru alt gen de infracțiuni. Pentru fapta de care sunt învinuiți acum, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.
Este de menționat că, deși procurorii PCCOCS, în baza probatoriului și circumstanțelor din dosar, au ajuns la concluzia că în privința tuturor celor trei persoane identificate la moment există temei de arestare preventivă (înaintând în acest sens demersuri judecătorilor de instrucție), măsurile aplicate au fost diferite, astfel încât persoana de gen feminin, care avea rolul de a identifica potențiali cumpărători ai valutei străine și a o pune în circulație, a fost plasată în arest la domiciliu – hotărâre care a fost contestată de către procurori.
Reținerea în flagrant a fost eefctuată cu implicarea BPDS „Fulger”, acțiunile fiind întreprinse în cadrul unui dosar penal instrumentat de procurorii PCCOCS, de comun cu angajații Direcţiei investigaţii criminalitate organizată a INI al Inspectoratului General al Poliției (IGP), precum și ai Direcţiei asistenţă operativă a IGP.
![]() |
EUR | 20.9996 | 0.0739% |
![]() |
USD | 17.2814 | 0.1640% |
![]() |
RUB | 0.2358 | 0.8986% |
![]() |
RON | 4.3095 | 0.0859% |
![]() |
UAH | 0.6162 | -0.0973% |
Vezi si alte valute |
Contul de Instagram al lui Renato Usatîi a fost spart. Ce apare acum pe el (FOTO)
Renato Usatîi l-a înjurat în direct la tv pe Gheorghe Cavcaliuc (VIDEO)
Un jurnalist renumit, prezentator și maestru în artă a fost răpus de coronavirus
Ceremonia de întâmpinare a Maiei Sandu de către Vladimir Zelenski
(FOTO/VIDEO) Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a fost petrecut pe ultimul drum
Un oficial rus dă de înțeles Maiei Sandu cum poate fi „anulată” datoria Transnistriei pentru gaze
Învestirea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis