Logo Realitatea.md

În 2020 am consumat mai puține gaze naturale decât în 2019

18 Ianuarie 2021, 08:49 // Economie

Anul trecut, numărul consumatorilor de gaze naturale a crescut cu 18 mii și a depășit cifra de 754.000, informează Moldovagaz. Deși există mai mulți consumatori, volumul total al gazelor consumate în 2020 este mai mic decât în anul 2019.

Foto: moldovagaz.md

Dintre cei peste 18 mii de consumatori noi ai Moldovagaz, circa 17,7 mii sunt casnici, iar 344 - noncasnici.

Totodată, volumul total al gazelor naturale consumate în anul 2020 a constituit 986,9 milioane de metri cubi. Indicatorul respectiv este cu circa 30 milioane de metri cubi mai mic în comparație cu anul 2019, ceea ce este legat cu situația pandemică și iarna caldă.

În anul trecut, s-au construit peste 132 de kilometri de gazoduct nou în 58 de localități, iar bugetul proiectului a atins 59 milioane de lei. Investițiile în rețelele de distribuție a gazelor SA „Moldovagaz” vor crește substanțial și în anii 2021-2022, constituind cca 290 milioane de lei, inclusiv TVA. În total, se vor construi cca 500 kilometri de gazoduct nou, dintre care 150 kilometri revin rețelelor interrurale. Acest fapt va permite extinderea acestora până la hotarul mai multor sate, ceea ce va asigura demararea gazificării acestora.

Citeste tot despre: consumatori, Moldovagaz
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3426 0.1835%
USD USD 17.4546 -0.4227%
RUB RUB 0.2368 0.0422%
RON RON 4.3784 0.2129%
UAH UAH 0.6257 -0.3186%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile