Logo Realitatea.md

În atenția moldovenilor cu dublă cetățenie! Italia a extins carantina de 14 zile pentru persoanele care intră în țară din Bulgaria și România

31 Iulie 2020, 18:40 // Actualitate

Italia a anunţat vineri extinderea unei reguli de carantină de 14 zile pentru persoanele care sosesc din Bulgaria şi România. Măsura fusese adoptată săptămâna trecută ca parte a măsurilor împotriva extinderii infectărilor cu coronavirus şi ar fi încetat vineri. De această dată Ministerul Sănătăţii nu a stabilit o nouă dată de expirare, informează DPA.

De asemenea, potrivit ministrului italian al Sănătăţii Roberto Speranza, persoanelor care vin din Algeria nu li se mai permite intrarea în Italia, cu excepţia „unor motive de urgenţă dovedite”.

În Italia, noua epidemie de coronavirus a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a numărului de cazuri noi a fost parţial legată persoane venite din străinătate.

Joi au fost 386 de cazuri noi, în creştere de la 298 miercuri, aducând numărul total de infecţii la 247.158. S-au înregistrat şi trei noi decese, al căror total a ajuns la 35.132.

Guvernul italian a prelungit joi starea de urgenţă până pe 15 octombrie pentru a gestiona pandemia de COVID-19, după ce a obţinut sprijinul parlamentului, dar fără susţinerea opoziţiei de dreapta. Starea de urgenţă a fost decretată iniţial pe 31 ianuarie, când a început criza sanitară, şi urma să expire vineri.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8072 0.6014%
USD USD 16.7171 -0.2685%
RUB RUB 0.2263 -0.4837%
RON RON 4.1000 0.6234%
UAH UAH 0.6058 0.0661%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile