Logo Realitatea.md

În baza căror principii a fost declarată persoană indezirabilă, George Simion, în 2018. SIS vine abia acum cu explicații (DOC)

04 Septembrie 2019, 12:01 // Societate

Unionistul, George Simion, a fost declarată persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, în 2018, de către Serviciul de Informare și Securitate (SIS) „în baza propriilor estimări și analizei riscurilor ale fostului director SIS, Vasile Botnari”. Cu un astfel de răspuns a venit SIS, către deputatul Blocului ACUM, Lilian Carp, la interpelarea acestuia.

„Am vrea și noi să clarificăm de la actualul director al SIS-ului nostru, domnul Esaulenco, ce a înțeles el din răspunsul pe care la semnat la interpelarea noastră: e vorba de estimările proprii (personale) ale fostului director Vasile Botnari sau ale instituției pe care a condus-o, ori estimările actualei conduceri a SIS-ului?”, se întreabă deputatul.

De menționat că, în răspunsul primit de la SIS, se specifică următoarele lucruri: „Demersul SIS din 1 octombrie 2018, către Biroul Migrația și Azil, prin care s-a solicitat declararea persoanei străine Simion George indezirabil pe teritoriul RM, pe un termen de 5 ani, a fost emis și semnat de către directorul SIS, Vasile Botnari, în baza propriilor estimări și analizei riscurilor la care era supus statul Republica Moldova”.

Amintim că, liderul Acțiunii 2012, unionistul George Simion, a fost reținut, în noaptea de 1 spre 2 octombrie 2018, de câțiva angajați ai Biroului de Migrație și Azil, în timp ce acesta se pregătea să plece în România. Totodată, George Simion a fost anunțat că ar fi primit interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani.  

Realitatea.md menționează că, aceasta nu este prima sa interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova. În anul 2015, în baza Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, George Simion a fost declarat persoană indezirabilă pentru o perioadă de 5 ani. Ulterior, în luna septembrie, Curtea de Apel din Chișinău a decis ridicarea interdicţiei impuse lui Simion, concluzionând că nu există motive ca acesta să fie declarat persona non-grata.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9400 -1.0726%
USD USD 17.0377 -0.0575%
RUB RUB 0.2144 -3.9427%
RON RON 4.0899 -1.0715%
UAH UAH 0.5990 -0.5149%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile